Categories: Sport

Se intensifică amicalele

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva, unica echipă de Liga secundă din judeţ, şi FC Hunedoara, formaţie cu pretenţii de promovare în eşalonul doi, accelerează procesul de pregătire pentru retur, astfel că vor disputa câte două amicale în această săptămână.

Meciuri, azi şi sâmbătă

Mureşul Deva are în agendă două meciuri amicale în deplasare, astăzi cu Arieşul Turda (loc 11 în B2) şi sâmbătă cu FC Piatra Olt (locul 7 în C4). În primele două meciuri de verificare, alb-roşii au învins, scor 3-1, pe Cuprirom Abrud (Liga IV-a Alba) şi au remizat, scor 1-1, cu Unirea Floreşti (loc 10 în C6). „Ab-albaştrii” hunedoreni vor întâlni, azi, echipa Autocatania Caransebeş (la Hunedoara, pe terenul „Constructorul”), iar sâmbătă, 19 februarie, vor disputa un meci test cu Gloria Arad (locul 9 în C5), în deplasare. Până azi, FC Hunedoara a disputat şapte amicale în care a obţinut două victorii (cu ACU Arad şi FC Cugir), trei remize (cu AS Sânmartin, AS Hidişelul de Sus şi UTA Arad) şi a suferit două eşecuri (cu Dacia Mioveni şi Unirea Floreşti).

Şapte jucători în probe la Mureşul

Gruparea Mureşul Deva şi-a derulat pregătirile cu frâna de mână trasă până a reuşit să-l (re)aducă la echipă pe antrenorul Constantin Olariu, fost secund în mandatul demisionarului Gică Barbu. Odată cu găsirea unui tehnician, echipa deveană încearcă să-şi completeze şi lotul de jucători, conform solicitărilor acestuia şi resurselor financiare. Astfel, lotul alb-roşiilor a fost completat cu încă şapte nume noi, după ce la reluarea pregătirilor în 17 ianuarie, Mureşul a avut doar 12 jucători la primul antrenament. Pe lista jucătorilor nou-veniţi se află: Flavius Breaz, Bogdan Golguţ, Adrian Borza (reveniţi la Mureşul), Sebastian Ilea (fundaş central, ex-FCM Târgu Mureş), Lucian Perde (mijlocaş central), Ovidiu Drăgan (mijlocaş dreapta) ambii de la SESO Câmpia Turzii (C6) şi atacantul senegalez Mohamed Cubatala Izzeldin (ex-Fortuna Covaci).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

10 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

10 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

10 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

10 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

10 ore ago