Categories: Sport

O remiză şi un eşec în testele de acasă

Ciprian Marinuţ

Cele două echipe hunedorene din Liga a III-a au obţinut un singur punct din şase posibile din partidele amicale de verificare disputate ieri, pe teren propriu. CNS „Cetate” Deva a remizat, scor 1-1, cu CSM Lugoj, iar FC Hunedoara a fost învinsă cu 1-3 (0-0) de Metalurgistul Cugir, rezultatele confirmând poziţia ocupantă în clasament la finalul turului de cele patru combatante.
Au egalat din penalti
CNS „Cetate” a înregistrat al doilea rezultat de egalitate, cu scorul de 1-1, din meciurile de pregătire. Trupa antrenată de Marius Sîrbu a fost condusă la pauză de CSM Lugoj, ocupanta locului şapte în clasament, scor 0-1, dar a reuşit să egaleze, 1-1, în repriza secundă în urma unui penalti, transformat de golgheterul Pribac (min. 67).  „A fost un joc bun pentru perioada de pregătire, în care am pus accent pe respectarea anumitor trasee de joc şi pe unele sincronizări defensive. Partida a avut şi un important caracter fizic, întrucât s-a disputat pe un teren greu. Mai avem patru meciuri de verificare până la startul returului şi sper să eliminăm greşelile din jocul echipei şi să ajungem la un nivel de competitivitate cât mai bun”, a spus Marius Sîrbu. Tehnicianul echipei din Deva a început partida cu următoarea formulă: Raţ – Kelemen, Doda, Dosan, Doboş – Vajda, Buzducea, Chelariu, Boloş – Pribac, Suciu. Au mai jucat: Cobliş – Ungureanu, Boldea, Şaucă, Făgărăşanu, Lupu, în vreme ce Grunţă (accidentat), Lintaru şi Mintaş (ambii cu probleme personale) au fost indisponibili. CNS „Cetate” va mai disputa următoarele partide: sâmbătă, 20 februarie, în deplasare cu Măgura Cisnădie, marţi, 23 februarie, în deplasare cu CSM Lugoj, joi, 25 februarie, acasă cu CSM Şcolar Reşiţa (locul 1 în Liga a IV-a Caraş Severin) şi sâmbătă, 27 februarie, acasă, cu Măgura Cisnădie.
Gol de onoare, marcat în ultimul minut
FC Hunedoara s-a dovedit deocamdată mai puţin pusă la punct pentru retur decât Metalurgistul Cugir, ocupanta locului trei în Seria a 4-a din Liga a 3-a, fiind învinsă cu scorul a fost 3-1 (0-0), într-un meci test disputat ieri, pe Stadionul „Constructorul”. Pentru echipa din judeţul Alba au punctat I. Radu (55, 65) şi Afrapt (70), gazdele marcând la ultima fază prin Bozian. „Alb-albaştrii” au ajuns astfel la al doilea eşec din cele cinci meciuri test disputate până acum, după ce anterior au înregistrat rezultatele: 4-3 cu Frontiera Curtici (Liga a IV-a Arad), 1-0 şi 0-1 cu Măgura Cisnădie şi 1-0 cu Millenium Giarmata. Până la startul returului, trupa antrenată de Mircea Alic jr. şi Raul Spătaru mai are programate două meciuri test, astfel: în 20 februarie, deplasare, cu Industria Galda şi în 27 februarie, acasă, cu Industria Galda. Metalurgistul Cugir s-a prezentat la Hunedoara după două victorii externe, la echipe de Liga a 2-a, CSM Rm. Vâlcea şi „U” Cluj şi a rămas invincibilă după al şaselea test al iernii, înregistrând cinci victorii şi o remiză.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

15 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

16 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

16 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

16 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

16 ore ago