Categories: Sport

Fotbal, Liga a III-a. Echipele din judeţ au pierdut şi sunt practic la un pas de retrogradare

Nicolae Gavrea

Etapa cu numărul 23 din Liga a III-a, seria din care fac parte şi echipele hunedorene a adus rezultate surpriză.

Toate partidele importante pentru clasament s-au încheiat la egalitate. La Alba Iulia şi Lugoj a fost 2-2, iar la Giarmata 3-3. Surpriza este remiza liderei Şoimii Lipova pe terenul penultimei clasate CSM Lugoj, de unde putem deduce că nici o formaţie aflată în prima parte a clasamentului acestei serii nu doreşte promovarea, CSM Şcolar Reşiţa fiind practic împinsă în faţă de celelalte echipe şi este posibil ca gruparea din judeţul Caraş Severin, fără să vrea, să fie câştigătoarea seriei şi… să promoveze.
La nivelul judeţului Hunedoara lucrurile nu stau bine. LPS Cetate Deva nu a avut nici o şansă pentru un rezultat de egalitate (să nu vorbim de o victorie) în jocul din deplasare de la Reşiţa. Devenii au pierdut în bună regulă şi au fost învinşi cu scorul de 3-1, deşi au condus aproape 20 de minute cu 1-0 prin golul înscris de către Boldea în min. 21, din penalti.
Gazdele au egalat în prelungirile primei reprize, prin Marius Staicu, acelaşi jucător fiind cel care a mai punctat de două ori în poarta deveană în minutele 66 şi 86. Echipa LPS Cetate Deva este pe toboganul retrogradării şi doar cine ştie ce minuni mai pot face Romulus Gabor şi Ciprian Luca pentru a o salva.
Supărarea mare vine de pe Cerna, acolo unde CS Hunedoara a înregistrat o nouă înfrângere pe teren propriu, de data aceasta fiind învinsă de către Soda Ocna Mureş, ultima clasată din serie, care a acumulat doar 8 puncte în cele 23 de etape disputate, din care trei, sâmbătă la Hunedoara. Dacă la pauza întâlnirii, persista egalitatea pe tabelă, 0-0 şi spectatorii hunedoreni mai sperau la ceva de la purtătorii tricourilor echipei din Hunedoara, ei bine, în partea a doua a jocului, cei care au punctat ca acasă au fost oaspeţii, prin Zoltan Borşoi (min.47) şi Claudiu Coltor (min.75). Nu că le-ar fi trebuit aceste puncte celor din Ocna Mureş, retrogradaţi încă din turul de campionat, dar săracii oaspeţi nu au avut cu cine să joace şi au marcat, aşa, spre disperarea spectatorilor.
Declinul formaţiei hunedorene, vizibil de mai multe etape, nu a fost se pare înţeles de jucători, mulţi dintre ei cu pretenţii şi veleităţi de Liga a II-a, unii chiar obraznici la ciupiturile mass media, pe marginea evoluţiei echipei din ultimele etape. Drept urmare, CS Hunedoara a pierdut încă o dată, ruşinos, iar decizia conducerii clubului a venit repede sâmbătă seara, după o şedinţă furtunoasă: antrenorul Mircea Alic jr. a rămas la dispoziţia clubului în perioada următoare, el nefiind încă demis, iar de pregătirea formaţiei în săptămâna care urmează se va ocupa secundul Raul Spătaru şi jucătorul Robert Cristian, urmând ca alte măsuri, desigur, pecuniare, să fie decise în perioada următoare. Vom reveni.
Rezultatele etapei:
Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 2-2
Millenium Giarmata – Naţional Sebiş 3-3
CSM Lugoj – Şoimii Lipova -2
CSM Şcolar Reşiţa – CNS Cetate Deva 3-1
Metalurgistul Cugir – FC Avrig 3-0
CS Hunedoara – CS Ocna Mureş 0-2
Crişul Chişineu Criş – ACS Dumbrăviţa 1-1
Gloria Lunca Teuz Cermei – Industria Galda 0-3
În clasament, CS Hunedoara ocupă acum locul 12 cu 27 de puncte, iar LPS Cetate Deva se află pe locul 14 cu 26 de puncte, ambele echipe fiind la un pas de retrogradare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Circ la post din re­giu­nea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tu­peul să-și…

3 ore ago

Bulina albă

Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

3 ore ago

Bulina neagră

B. Maria din Petrila Pentru că a fost trimisă în judecată pentru lovire și alte…

3 ore ago

Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Judeţean şi Prefectură

Dezvoltarea relaţiilor economice şi insti­tuţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată,…

3 ore ago

În sfârșit, se amenajează ca lumea urcarea pe autostradă, din Deva

DRDP Timişoara a lansat în SEAP licitația pen­tru obiectivul ”Amenajare intersecție DN 7/DN 76 (servicii…

3 ore ago