Categories: Sport

Amical cu o fostă echipă de Liga I

Nou promovata în Liga a III-a, CNS „Cetate” Deva, va da tonul la meciuri amicale de pregătire în această iarnă, în compania unei foste echipe de Liga I. Trupa antrenată de Marius Sîrbu va juca, sâmbătă, 6 februarie, în deplasare, cu divizionara secundă „U” Cluj. Şi FC Hunedoara trage tare în cantonament, şi va disputa şi ea, în aceeaşi zi, al doilea amical al iernii, adversara alb-albaştrilor urmând a fi Măgura Cisnădie.
Formaţie de tradiţie, dar cu probleme financiare
Universitatea Cluj este una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc, dar după  retrogradarea de anul trecut din prima Ligă se confruntă cu serioase probleme financiare. Totuşi, pentru CNS „Cetate” Deva, un astfel de joc care va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, la Cluj-Napoca, cu echipa ocupantă a locului nou în seria a doua a ligii secunde, este extrem de atractiv şi important. „Este un meci important pentru noi, deşi ar fi fost bine să se desfăşoare la jumătatea perioadei de meciuri amicale, nu acum, în debutul ei. Totuşi, am acceptat cu bucurie invitaţia de a juca cu clujenii, având în vedere tradiţia lor şi faptul că vom juca pe un teren de calitate (sintetic n.r.), în condiţiile în care la noi în judeţ sunt probleme cu terenurile. E un meci în care nu contează rezultatul, ci importante vor fi atitudinea şi calitatea jocului echipei noastre. De la revenirea din cantonamentul desfăşurat la Arieşeni, am început şi partea de lucru cu minge şi pregătirea tehnico-tactică şi am redus intensitatea pregătirii fizice”, a spus antrenorul Marius Sîrbu, care a precizat că echipa a reuşit tot ce şi-a propus la capitolul pregătirii fizice în stagiul montan  de la Arieşeni. În lotul de 22 de jucători pentru meciul cu U. Cluj,  se află 14 seniori şi opt juniori, inclusiv noile achiziţii Raţ, Mintaş, Doda şi Cobliş, care s-au integrat repede în lotul echipei din Deva.  CNS „Cetate” şi-a amânat primul meci test, programat sâmbăta trecută, cu FC Hunedoara, din cauza stării terenurilor şi pentru a evita accidentările. Săptămâna viitoare, CNS „Cetate” Deva va disputa o dublă, tur-retur, cu Performanţa Ighiu, miercuri, 10 februarie în deplasare şi sâmbătă, 13 februarie, acasă.
Alb-albaştrii îşi încarcă bateriile
FC Hunedoara este deja aproape de finalul stagiului de pregătire centralizată pe care îl derulează de joia trecută, pe plan local, la Hunedoara. Trupa antrenată de Mircea Alic trage tare cu pregătirea fizică, pentru a-şi încărca bateriile pentru retur, dar nu neglijează nici meciurile amicale, hunedorenii urmând să joace sâmbătă, acasă, cu Măgura Cisnădie. „Toţi jucătorii au răspuns bine la solicitările din pregătire, deşi efortul a fost unul considerabil. Avem programate câte două antrenamente pe zi, dimineaţa alergări pe dealurile din zona Silvaş, iar după masa alternăm, antrenamentele la sală, cu cele pe sintetic” a spus Mircea Alic, antrenorul formaţiei hunedorene. FC Hunedoara va susţine, sâmbătă, al doilea joc amical, pe teren propriu, cu Măgura Cisnădie, urmând ca miercurea viitoare să se joace meciul revanşă în deplasare. În primul meci test, FC Hunedoara a dispus de Frontiera Curtici (Liga a IV-a Arad) cu scorul de 4-3. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

7 ore ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

2 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

2 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

2 zile ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

2 zile ago