Categories: Comunitate

Scriitoarea Ileana-Lucia Floran, sărbătorită de Biblioteca Judeţeană

Vineri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a sărbătorit-o în cadrul Deva Mall pe scriitoarea, poeta şi editoarea Ileana-Lucia Floran, cu prilejul recentei sale aniversări. În semn de preţuire pentru întreaga activitate a acesteia, instituţia de cultură i-a oferit o biobibliografie şi i-a înmânat o diplomă de excelenţă. Cei prezenţi au avut ocazia de a dialoga cu sărbătorita, dar şi de a obţine o serie de autografe.
„Biobibliografia aceasta reprezintă o reflectare fidelă a întregii activităţi de scriitor, editor şi promotor al culturii desfăşurate de Ileana-Lucia Floran vreme de un sfert de secol. În peisajul literar şi editorial de după 1990, numele autoarei ocupă un loc deosebit. Afirmată în mediul încărcat de vechi tradiţii culturale al Orăştiei, domnia sa a contribuit la efervescenţa spirituală a acestui oraş, închinându-şi anii cei mai prolifici activităţii editoriale şi scrierii propriilor cărţi. La ceas aniversar, Ileana-Lucia Floran poate privi cu mândrie la ceea ce a dăruit judeţului Hunedoara şi literaturii române. Este şi fondatoarea unor reviste literare în ale căror coloane găsim semnăturile unor mari personalităţi hunedorene şi naţionale. De asemenea, Editura Emma din Orăştie, pe care a înfiinţat-o şi căreia i s-a dedicat trup şi suflet, este o prezenţă de marcă în lumea editurilor hunedorene în care a reuşit să se impună foarte repede. Versurile sale, publicate în numeroasele volume, sunt pline de sensibilitate, de trăire lirică autentică. Proza pe care o scrie – roman, nuvelă, povestire – se remarcă prin vigurozitate, prin forţă epică şi măiestrie în conturarea caracterelor, iar premiile cu care a fost răsplătită oglindesc harul scriitoricesc de netăgăduit. Îi dorim multă sănătate şi putere de creaţie, pentru a putea îmbogăţi, în continuare, patrimoniul cultural al judeţului nostru şi nu numai“, a reliefat Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene, în discursul său de la evenimentul aniversar. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște pur­tători de pulan din estul regiunii cu…

3 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist reputat din Petroșani Pentru că a reușit să cucerească cel mai înalt…

3 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Petrila Pentru că a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru…

3 ore ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

3 ore ago

Un microbuz cu opt pasageri s-a răsturnat la Călan

Un microbuz în care se aflau opt per­soane s-a răsturnat, miercuri di­mi­neaţa, în afara părţii…

3 ore ago

Adolescentă atrasă într-o rețea de trafic de droguri

Adolescenta a fost atrasă în re­țeaua de trafic de droguri și de­ter­minată să vândă droguri…

3 ore ago