Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște pur­tători de pulan din estul regiunii cu lămpașe. Gu­rile rele spun că între sărbători, băieții au dat sarmalele jos altoind un localnic. Incidentul ar fi avut loc la finele săp­tă­mânii trecute, iar cel caf­tit a fost oprit pe timp de noapte. Cum a re­fuzat să spună cine este, băieții l-au urcat în mașină și l-au dus într-o zonă muntoasă. Acolo l-au caftit bine de tot și când au văzut că au exagerat, l-au dus și l-au lăsat pe scările unei uni­tăți medicale. Ca să scape de o eventuală an­chetă și chiar puș­că­rie mai spun bârfitorii, a­gresorii au făcut chetă și i-au dat victimei o su­mă de bani, dar lucrurile nu s-au rezolvat. Zvo­narii spun că a fost caf­tit serios și doctorii au făcut o sesizare cum ce­re legea în astfel de cazuri.

 

Un proiect ce ar tre­bui să scutească de niș­te bănuți la niște facturi mai mulți locuitori ai u­nei urbe din vestul re­giunii cu lămpașe se do­vedeşte a fi mană cerească pentru toţi cei implicaţi în realizarea lui. Mai puţin pentru be­neficiari. Bârfitorii spun că proiectul a fost fi­nan­ţat de la bugetul pu­blic plus o contribuţie consistentă de la UE. Toate bune și fru­moa­se, numai că plata finală se dovedește a fi cu mult mai mare la final, iar beneficiarii trebuie să bage mâna adânc în buzunar pentru a achita factura. Tot cârcotașii mai spun că schema de jecmănire a fost simplă, iar oamenii ”seduși” cu promisiuni. Practic, du­pă ce s-a început lu­cra­rea, factura s-a mărit considerabil pe motiv că se schimbă aia, se mută cealaltă și ar fi mai frumoasă ailaltă…

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

14 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

14 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago