ComunitatePolitica si administratie

Școala din Mărtinești, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale noi. Acum, e printre cele mai frumoase din județ

Magdalena Șerban

Școlile au avut șansa să obțină fi­nan­țare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru dotarea laboratoarelor și a claselor cu mobilier sau înlocuirea celui mai vechi, precum și cu echipamente digitale. E vorba de peste 977 de milioane de euro, bani care au fost puși la dispoziție pentru acest demers, la nivel național. Ad­ministrația publică din Mărtinești nu a ratat oportunitatea de a le oferi celor mici condiții moderne pentru desfășurarea actu­lui edu­cațional.

În valoare de 237.682 de lei. Continuă programul Masă Sănătoasă
,,E un program foar­te important pentru în­treaga comunitate, dat fiind faptul că cei mici învață acum într-un ca­dru optim. În fapt, chiar obiectul general al proiectului ur­mă­rește crearea unui sistem de edu­ca­ție echi­ta­bil și modernizarea infra­struc­turii educa­ționale și a dotării aferente. Elevii și ca­drele didactice beneficiază deja, în­ce­pând cu acest nou an școlar, de table mag­netice, catedre, mese, bănci, sca­une, dulapuri, cuiere, suporturi plan­­șe, laptop, cameră videocon­ferință, sis­tem de sunet, im­pri­mantă multi­func­țio­nală, scanner documente por­ta­bile și dis­po­zitive și echipamente tehno­lo­gice care să sprijine actul edu­cațional. De­mersul a fost fi­nalizat de im­ple­mentat. Plus că au fost prevăzute și do­tări pentru sala de sport la care se adaugă ca­bi­netul de psiho­pe­da­go­gie. Totul e nou, mo­dern, parti­ci­pând la îm­bu­nă­tă­ți­rea proceselor de învățare și la confortul copiilor co­munei noastre. Pro­iectul a fost fi­nanțat din fonduri neram­bur­sa­bile. Școa­la a fost reabilitată și mo­der­ni­zată în anii trecuți, însă chiar avea nevoie de toate aceste dotări”, a spus primarul din Mărtinești, Adinel Botescu (foto). Edilul-sef a mai amintit un aspect extrem de important, și anume faptul că cei mici sunt beneficiari ai Programului Masă Sănătoasă, primind zilnic mâncare ce le asigură aportul caloric și nutrițional ne­cesar. Demersul național a fost introdus în anul școlar 2023-2024 și face parte din strategia națională de combatere a abandonului școlar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura