Sărbători pascale binecuvântate la UAMS Baia de Criș
Magdalena Șerban
Praznicul Pascal le va aduce asistaţilor social găzduiţi de UAMS Baia de Criş o masă tradiţională din cadrul căreia nu vor lipsi drobul şi oul roșu. Conducerea instituţiei spune că este o regulă de la care nu se abate niciodată. De asemenea, nu vor fi uitați nici Sărbătoriții Lunii aprilie.
O familie
,,Aşa cum ne este tradiţia, atât cea creştină, cât şi cea a unităţii noastre, în fiecare an, cu ocazia Paștelui, de pe masă nu le vor lipsi drobul, ouăle roşii, carnea de miel şi vestitul cozonac. De fiecare dată le organizăm aceste bucurii foarte importante pentru cei care îşi petrec viaţa aici, departe de tumultul cotidian, dar și de cei dragi sufletului. Indiferent părinţii, fraţii sau bunicii cui sunt de drept, acum au devenit părinţii, bunicii şi fraţii noştri, aşa că le oferim grijă şi afecţiune. În rest, doar bunul Dumnezeu să le dea sănătate, iar nouă, celor angajaţi aici, să ne dea putere de muncă şi succes în ceea ce facem. Totodată, vreau să le urez cele bune, optimism și mult bine sărbătoriților lunii aprilie, care sunt Florica Filip, Elisabeta Kelemen, Nicușor Maier, Floarea Szekely și Gheorghe Tirică. Mulți ani buni”, a transmis Diana Bulz (foto), managerul Unității de Asistență Medico-Socială Baia de Criş.

