Categories: Actualitate

Săptămâna prevenirii criminalităţii în judeţ. Poliţiştii preferă să prevină decât să „trateze”

Natalia Bumbac

Timp de o săptămână, între 21 – 25 mai, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, al IPJ Hunedoara, desfăşoară acţiuni de prevenire a infracţionalităţii. Este vorba despre „Săptămâna prevenirii criminalităţii” un eveniment care se derulează la nivel naţional, aflat la a XIV-a ediţie.

„Violenţa în şcoli – în scădere”
Agenda săptămânii a fost deschisă ieri, cu acţiunea „Să exmatriculăm violenţa”, menită să prevină fenomenul de bullying în şcoli. Acestui fenomen i se asociază comportamentele agresive repetate ale unor elevi dornici să-şi rănească fizic sau mental colegii. La dezbatere au participat elevi de la nouă şcoli din judeţ, părinţi, profesori, sau psihologi.
Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Hunedoara, prof. dr. Maria Ştefănie, în anul şcolar 2016 – 2017, s-au înregistrat 68 de acte de violenţă în şcoli, cu 30 mai puţine faţă de anul şcolar precedent. În ceea ce priveşte semestrul I al anului şcolar în curs, la nivel de judeţ, au fost înregistrate 20 de acte de violenţă, în care au fost implicaţi nouă elevi, cu 12 mai puţine faţă de anul şcolar 2016 – 2017. „Numărul actelor de violenţă din şcolile din judeţ este în scădere, dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm liniştiţi, că lucrurile sunt în regulă. Dimpotrivă! Siguranţa şi securitatea elevilor şi a cadrelor didactice, pentru noi, reprezintă o prioritate. Este la fel de importantă ca reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii şi asigurarea unui act educaţional de calitate”, a declarat inspectorul şcolar general al judeţului, la conferinţa de presă de ieri, de la sediul IPJ Hunedoara.
Săptămâna va continua cu evenimente desfăşurate în mai multe municipii şi oraşe din judeţ. „Aducem în atenţie siguranţa rutieră, prevenirea infracţiunilor din mediul familial, a furturilor şi a înşelăciunilor cu victime, în special persoane vârstnice. Marţi, 22 mai (n.r. astăzi), în municipiul Hunedoara vom avea o întrunire pe tema prevenirii infracţiunilor la viaţa sexuală. Invităm la dezbaterile noastre părinţi, elevi, cadre didactice, pentru a le aduce în atenţie, în special, măsurile de prevenţie. Miercuri, 23 mai, ne vom afla în Orăştie, pentru a ne adresa conducătorilor auto şi persoanelor vârstnice aflate la un hipermarket din municipiu, cărora le vom vorbi depsre protecţia bunurilor proprii. Vom merge joi, 24 mai, la Haţeg, pentru a discuta despre victimele violenţei în familie. Şirul acţiunilor îl vom încheia vineri, cu un eveniment pe tema siguranţei rutiere”, a declarat subcomisarul Andreea Fieraru, şefa Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

22 de ore ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

22 de ore ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

22 de ore ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

2 zile ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

2 zile ago