Categories: EvenimentFlash

Săptămâna prevenirii criminalităţii

Livia Botici

Un număr de 51 de persoane decedate, în urma accidentelor rutiere, 500 de furturi din locuinţe şi 244 din autoturisme. Acesta este bilanţul evenimentelor petrecute de la începutul anului până în prezent, în judeţul Hunedoara, pe linia furturilor şi a incidentelor în trafic.

Începând de astăzi, poliţiştii hunedoreni au demarat proiectul „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, cu scopul de a-i învăţa pe oameni că este mai sănătos să prevină un eveniment nefericit, decât să devină victimele unor infractori sau ale accidentelor rutiere.

„Eu aleg să trăiesc”

„Săptămâna prevenirii criminalităţii” debutează în municipiul Petroşani, la Liceul Industrial şi la Liceul de Informatică, acolo unde, între orele 11 şi 13, va avea loc un teatru-forum, care îşi propune să prevină consumul de droguri în rândul tinerilor. Mâine, la sediul Inspectoratului Şcolar Hunedoara, poliţiştii se vor întâlnii cu toţi directorii de şcoli din mediul rural, pentru a le prezenta măsurile de siguranţă necesare într-o şcoală de comună. Următoarea parte a proiectului se va petrece miercuri şi joi, atunci când, la Casa de Cultură „Drăgan Muntean”, din Deva, între orele 9 şi 19, se va desfăşura un târg de securitate. „În ultima zi a prevenirii criminalităţii, adică vineri, vor avea loc două momente importante. La ora 11, în pasajul pietonal de lângă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, vom dezveli un panou stradal, cu sloganul „Eu aleg să trăiesc”, realizat în memoria victimelor tinere ale accidentelor rutiere. Al doilea eveniment se va petrece la ora 12, în intersecţia de la Piaţa Centrală din Deva, acolo unde vor fi inscripţionate trecerile de pietoni, cu mesaje preventive, menite spre a le atrage atenţia celor care vor să traverseze strada”, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

51 de morţi şi 185 de răniţi grav

De la începutul acestui an, pe şoselele judeţului nostru s-au petrecut 195 de accidente de circulaţie, soldate cu 51 de persoane care şi-au pierdut viaţa, 185 de răniţi grav şi 112 răniţi uşor. De asemenea, şi pe linia furturilor, cifrele sunt îngrijorătoare. În anul 2010, în jur de 500 de locuinţe au fost „călcate” de hoţi şi 244 de autoturisme au fost sparte de răufăcători.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago