„Noi ne zbatem pentru avize în momentul actual şi ne planificăm ca la 1 mai să îi dăm drumul, cam ăsta ar fi termenul. Eu vreau să dăm drumul atunci când suntem pregătiţi şi cu hotelul, şi cu recuperarea, şi cu stadionul, cu toate, ăsta este planul”, a afirmat Eduard Novak.
Referitor la nemulţumirile echipei naţionale de rugby, care este obligată să se antreneze pe terenuri precare, Novak a spus că nu este vorba de rea-voinţă, ci de respectat legile în vigoare: „Noi ne zbatem pentru avize, totuşi un stadion care trebuie intabulat, trebuie cadastru, trebuie viza de la pompieri, o grămadă de chestii. Nu e ca şi cum s-a construit şi gata. Pot veni nemulţumiri, dar hai să fim serioşi, trebuie să luăm în considerare legile şi birocraţia din România. Noi ne luptăm pe toate fronturile ca să obţinem avizele, nu e vorba de altceva”.
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a criticat săptămâna trecută decizia privind preluarea stadionului Arcul de Triumf de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi condiţiile precare de pregătire pe care le are naţionala României pe terenurile din complexul sportiv Dinamo. El a afirmat că naţionala României este obligată să se antreneze în noroi şi în sălile de forţă din mall-uri, pentru că nu are acces la arena nou construită.
În următoarele partide din Rugby Europe Championship, România va întâlni Georgia (27-28 martie, în deplasare) şi Belgia/ Olanda (3-4 iulie, acasă).
Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…
Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…
A crezut că dă norocul peste el și a tocat o mică avere într-o singură…
Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…
Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…
O eroare aparent banală de la Direcția de Finanțe – omiterea unei scări de bloc…