Categories: Sport

FOTBAL. România U21 – Olanda U21, astăzi la Budapesta

Partida din programul Campionatul Euro­pean de Fotbal U21 se va juca în această seară de la ora 22:00. Până acum, cele două naţionale de tineret s-au întâlnit doar de trei ori, ultima dată în 2005. Olanda a câştigat două dintre cele trei întâlniri, în timp ce România doar una.
Turneul final din Ungaria şi din Slovenia este împărţit în două etape. Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura începând de astăzi până pe 31 martie 2021. Pentru prima dată în istorie, turneul final va fi disputat de 16 echipe naţionale.
România s-a clasat pe locul al doilea în grupa preliminară, după Danemarca şi este pentru a treia oară prezentă la EURO U21, după calificările din 1998 şi 2019.
Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021. România face parte din Grupa A, alături de echipele din Ungaria, Germania şi Olanda.

Programul echipei României este următorul:
24 martie, 22:00: România – Olanda
27 martie, 19:00: Ungaria – România
30 martie, 19:00: Germania – România

Celelate grupe pentru EURO 2021
Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
Grupa C: Rusia, Islanda, Franţa, Danemarca
Grupa D: Portugalia, Croaţia, Anglia, Elveţia

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

14 minute ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

19 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

19 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago