În perioada 18 – 20 octombrie 2019 a avut loc Campionatul Naţional Individual de gimnastică artistică feminină al junioarelor, unde la categoria Junioare II, nivel 4 au participat şi gimnastele de la Deva din cadrul proiectului „Ţară, ţară, vrem campioane!“, sponsorizat de OMV Petrom.
La individual compus, gimnasta Ioana Danciu a urcat pe podiumul de premiere, unde a ocupat locul 3 şi a cucerit medalia de bronz la individual compus, iar colegele ei Amalia Ghigoarţă – locul 5, Adina Crişan – locul 6 şi Luana Şerbănescu – locul 8.
Ioana Danciu a câştigat o medalie de aur în finala de la bârnă, aparat la care Luana Şerbănescu s-a clasat pe locul 7, iar Adina Crişan pe locul 8. Ioana Danciu şi-a mai trecut în palmares şi o medalie de bronz la paralele.
Amalia Ghigoarţă a reuşit să urce pe podium în finala de la paralele, unde a ocupat locul 2 şi a primit medalia de argint, aparat la care colegele s-au situat astfel: Timea Krizbai – locul 6, iar Adina Crişan – locul 8.
În finala de la sol gimnastele de la Deva au ocupat locurile 4 – Ioana Danciu, 5 – Timea Krizbai şi 6 – Luana Şerbănescu.
Menţionăm că aceste sportive fac parte din proiectul „Ţară, ţară, vrem campioane!“, iniţiat de antrenorii emeriţi Mariana Bitang şi Octavian Bellu şi sunt pregătite în centrul devean de un colectiv coordonat de Lucian Sandu, din care mai fac parte Gina Gogean – Groza, Raluca Bugner, Cristian Micu, Cristian Meran şi Mădălina Susan (coregraf).
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…