Un pensionar din Petrila, condamnat pentru omor, este judecat acum şi pentru ultraj. El este învinuit că l-a ameninţat cu moartea pe preşedintele Klaus Iohannis. La primul termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a cerut instanţei să citeze martori şi a depus probe.
Dosarul în care Costin Munteanu (foto), pensionarul din Petrila, este învinuit că l-a ameninţat cu moartea pe Klaus Iohannis este tranşat la Judecătoria Aiud, instanţa cea mai aproape de locul de detenţie în care individul îşi ispăşeşte condamnarea.
La primul termen de judecată, instanţa a admis cererea în probaţiune formulată de reprezentanta Ministerului Public şi a dispus citarea unui martor încuviinţat, pentru termenul de judecată stabilit în a doua parte a lunii noiembrie. În acest dosar şeful statului, Klaus Iohannis, este parte vătămată. Totul a plecat de la faptul că Munteanu a cerut o graţiere individuală din partea preşedintelui, dar solicitarea i-a fost respinsă. Criminalul i-a trimis o scrisoare de ameninţare cu moartea, dar ar fi semnat depeşa folosind datele personale ale altui deţinut.
Costin Munteanu a fost închis pentru o crimă comisă în anul 2015. A fost descoperit după un an de zile de la comiterea faptei, în baza probelor prelevate de la locul crimei, dar şi cu ajutorul mărturiilor martorilor. La anchetă a susţinut că nici măcar nu o cunoştea pe victimă, o petrileancă cu probleme psihice, care a fost găsită moartă de un turist în Peştera Vacii din zona Petrilei.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…