Sport

Renegaţii Ştiinţei „urcã” în SuperLigã

11 x 2 rugbiCiprian Marinuţ

Trei dintre cei şapte rugbişti care au fost puşi pe liber de gruparea Ştiinţa Petroşani din Divizia Naţională (eşalonul doi valoric) şi-au găsit deja echipă care activează în SuperLiga României, eşalonul de elită al campionatului.
Transferaţi la U. Cluj
Foştii jucători ai echipei de rugby Ştiinţa Petroşani, Daniel Cojocaru, Cătălin Sabău şi Marian Sabău, la serviciile cărora gruparea din Valea Jiului a renunţat, au ajuns la Cluj, urmând să semneze şi să joace pentru echipa locală Universitatea, care evoluează în Superligă. „Am  dat probe de joc şi am fost acceptaţi. Deocamdată, vom juca în Cupa României şi în Campionatul de Rugby în 7. Au fost foarte mulţumiţi de cum ne-am prezentat, iar pentru noi ar fi un pas înainte să semnăm cu gruparea de pe Someş”, a declarat  fostul căpitan al „studenţilor”, Daniel Cojocaru. Conducerea Ştiinţei s-a despărţit de mai mulţi jucători de bază, motivând că se vrea împrospătarea lotului şi performanţă şi că aceştia au pretenţii financiare peste posibilităţile clubului.
Se reia campionatul
Divizia Naţională de Seniori la rugbi, acolo unde evoluează şi Ştiinţa Petroşani, revine în centrul atenţiei la finalul acestei săptămâni, când sunt programate meciuri din cadrul play-off-ului şi play-out-ului. Programul celor patru meciuri ale rundei de debut ale sezonului de vară-toamnă sunt: CSM Bucovina – RCM Galaţi  – ora 15.00; RC Stejarul Buzău – CS Năvodari –  ora 14.00; RC Bârlad – CS Poli Agro Iaşi – ora 10.00; CSUAV Arad – Ştiinţa Petroşani – ora 10.00. O săptămână mai târziu, va avea loc o nouă etapă, pe 10 august fiind programate partidele:  RCM Galaţi – CSUAV Arad – ora 10.00; Ştiinţa Petroşani – RC Bârlad – ora 10.00; CS Poli Agrovs- RC Stejarul Buzău  – ora 10.00.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura