Categories: Sport

Remize pe terenul favoritelor

Jiul Petroşani şi CFR Simeria au obţinut rezultate de egalitate în deplasare, în compania unor echipe mai bine clasate. Alb-negrii au ţinut în şah lidera ACS Recaş şi au scos un 0-0 meritat şi muncit, deşi au avut şi ocazii de a marca. „Recaşul a fost cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o. Îşi merită poziţia de lider”, au spus jucătorii lui Marin Tudorache, care au luat din nou cartonaş roşu, atacantul Alexandru Moldovan fiind eliminat, la fel ca un jucător al gazdelor. CFR Simeria a scos o remiză, scor 1-1, în meciul din deplasare cu Millenium Giarmata, lidera primelor cinci etape, situată acum pe locul cinci. Gideon (min. 88) a dechis scorul pentru gazde după un corner, iar Stroia a egalat la faza imediat următoare, tot în urma unei lovituri de la colţul terenului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

7 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago