Categories: Sport

CFR Simeria, aproape de o victorie mare la juniori Under 19

Ovidiu Mănăstire

Echipa de juniori Under 19 a clubului CFR Simeria a remizat, scor 2-2, în faţa grupării LPS Sebeş, în etapa a VIII-a, a campionatului naţional, seria 7. Trupa antrenată de Dan Ardelean a condus cu 2-0 liderul seriei, dar a fost egalată în final.

Avantajul de două goluri, insuficient
LPS Sebeş venea la Simeria după cinci victorii consecutive şi în postură de echipă care conducea seria. Galben-albaştri au condus cu 2-0, prin reuşitele lui Medrea şi Costea dar trupa din Alba a revenit însă, egalând situaţia, prin golurile înscrise de Trif şi Oltean. Dan Ardelean, antrenorul grupării CFR Simeria i-a trimis în teren pe Roth – Culcer, Pascu, Conea, Costea – Vîrşag, Lazăr, Toader, Medrea – Bustan, Matyuş, pe parcurs intrând Dănilescu şi Stanciu. Cu acest rezultat, CFR Simeria ocupă locul 4 în clasament, cu 10 puncte, urmând să întâlnească în etapa viitoare, în deplasare, echipa CSM Şcolar Reşiţa, ocupanta locului 2 în clasament.

Victorie la Under 17
La juniori Under 17, gruparea antrenată de Daniel Haidiner a învins echipa din Sebeş, scor 2-1, prin golurile lui Tilea şi Zasar, pentru oaspeţi marcând Voinea. În ierarhia juniorilor Under 17, CFR Simeria ocupă locul 6, cu 10 puncte.

Tricolor 11 Deva, înfrântă în Liga Elitelor
Echipele Centrului de Excelenţă „Tricolor” Deva au jucat doar o partidă în ultima rundă. Astfel, echipa antrenată de Dan Stupar şi Marius Sîrbu a pierdut în etapa a VI-a din Liga Elitelor Under 17, 3-4 în deplasare, cu LPS Bihor, ocupând locul 13 în clasament. În schimb, jocul de pe teren propriu din seria 7 a campionatului naţional de juniori Under 17, cu Şoimii Pâncota, nu s-a disputat, oaspeţii neavând viza FRF. În ierarhia acestei competiţii, Tricolor 11 Deva este lider, cu maximum de puncte după şase jocuri disputate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

22 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

22 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

22 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

22 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

22 de ore ago