Categories: Sport

CFR Simeria, lideră în campionatul naţional Under 19

Echipa de juniori Under 19 a clubului CFR Simeria are un start excelent în campionatul naţional, conducând clasamentul seriei 7. Trupa antrenată de Dan Ardelean are maximum de puncte după trei runde, învingând în ultima etapă pe Luceafărul Drobeta Turnu Severin, o altă candidată la primele poziţii.

Trei victorii, un singur gol primit
Cei mai mari juniori ai clubului galben-albastru au un parcurs perfect în campionatul naţional, obţinând trei succese în seria 7 din tot atâtea partide jucate. După victoriile identice cu CSŞ Caransebeş şi LPS Banatul Timişoara, scor 2-0, echipa antrenată de Dan Ardelean a învins pe Luceafărul Drobeta Turnu Severin, scor 3-1, prin golurile marcate de Bustan (2) şi Tont. CFR Simeria ocupă prima poziţie la egalitate de puncte cu CSŞ Drobeta Turnu Severin, dar cu un golaveraj mai bun. În etapa viitoare, trupa feroviară va juca în deplasare, cu ASU Poli Timişoara, formaţie care nu a acumulat nici un punct în primele trei etape.

Dacia Orăştie, fără puncte
Juniorii Under 17 ai clubului simerian ocupă locul 6 în seria lor, cu 3 puncte, în ultima etapă ei fiind învinşi de Luceafărul Drobeta Turnu Severin, scor 0-1. În seria 8 a campionatului naţional, Dacia Orăştie nu a acumulat nici un punct în primele trei etape, atât la juniori Under 19 cât şi la juniori Under 17. Trupele din oraşul Paliei ocupă locul 7 la juniori Under 19 şi locul 8 la juniori Under 17, urmând să joace în runda viitoare cu LPS Sebeş, în deplasare. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

o oră ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

10 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago