Cei patru au fost condamnaţi de Curtea de Apel Alba Iulia: Ovidiu Hada la cinci ani de închisoare cu executare, Robert Dan la trei ani de închisoare cu executare, Daniela Căpâlnă, fost şef Serviciu Buget-Finanţe-Contabilitate al Primăriei, la trei ani de închisoare cu executare şi Ioan Ţiplea, fost inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii din cadrul Primăriei, la cinci ani de închisoare cu executare.
Reamintim că dosarul celor patru se referă la cinci contracte de achiziţii publice, încheiate ilegal în anul 2009, în valoare de 171.212,36 lei, şi care au avut la bază interesele şi relaţiile personale dintre inculpaţi.
Din informaţiile noastre, zilele trecute, fostul primar Ovidiu Hada se afla în SUA, astfel încât nu ştim încă dacă se va prezenta la termenul de judecată. (V. Macovei)
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…