Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile foștilor edili ai Hunedoarei. OVIDIU HADA, ROBERT DAN, DANIELA CĂPÂLNĂ și IOAN ȚIPLEA MERG LA PUȘCĂRIE!

Sorina Popa

    Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins, ieri, prin sentință definitivă și irevocabilă, recursurile declarate de fostul primar al municipiului Hunedoara, Hada Ovidiu, fostul viceprimar  Robert Dan, fosta șefă a Serviciului Buget-Finanțe-Contabilitate a primăriei, Daniela Căpâlnă și Ioan Tiplea, inspector de specialitate la Serviciul Achiziții al primăriei hunedorene, la condamnările date de către Curtea de Apel Alba Iulia.  Ca urmare, Ovidiu Hada are de executat cinci ani de pușcărie, Robert Dan trei ani, Daniela Căpâlnă trei ani și Ioan Țiplea cinci ani de pușcărie. Pe lângă acestea, magistrații au decis și interzicerea unor drepturi timp de 10 ani pentru fiecare din cei patru condamnați.

Minuta instanței supreme 

    – Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–D.N.A.–Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr.117 din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia–Secţia penală.
– Casează în parte sentinţa şi rejudecând: În baza art.191 Cod pr. penală obligă pe inculpaţii Hada Ovidiu Marius, Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta şi Ţiplea Ioan (iar pe acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Aris Mondo Consulting SRL) la câte 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
– Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
– Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta şi Ţiplea Ioan împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă recurenţii inculpaţi Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta şi Ţiplea Ioan la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
– Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Hada Ovidiu Marius în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă

Prejudicii de peste 171.000 de lei

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia i-au trimis pe cei patru în judecată, la începutul anului 2011. În rechizitoriul întocmit de procurori, s-a precizat că „în cursul anului 2009, Primăria municipiului Hunedoara a încheiat cinci contracte de achiziţii publice (în principal, servicii de consultanţă şi închiriere de utilaje) de la SC Aris Mondo Consulting SRL, firmă controlată de către Ioan Țiplea. Aceste contracte de achiziţii publice au fost încheiate nelegal în perioada aprilie – iunie 2009, sub coordonarea lui Ovidiu Hada, Robert Dan și a Danielei Căpâlnă. Valoarea totală a contractelor este de 171.212, 36 lei (aproximativ 40.764 euro). În condiţiile în care a dobândit şi calitatea de coordonator al Compartimentului achiziţii publice din cadrul primăriei, funcţie direct subordonată primarului, Ioan Ţiplea s-a ocupat personal de redactarea documentelor de achiziţii publice. Înţelegerea dintre inculpaţi a avut la bază atât un interes financiar, cât şi relaţiile personale (naşi de cununie) dintre primar, viceprimar şi Ioan Ţiplea. Firma beneficiară a contractelor nu avea personal specializat angajat pentru efectuarea de consultanță tehnică şi economică şi nici nu deţinea utilaje pentru închiriere. În plus, la scurt timp, aceiaşi funcționari publici au aprobat, de asemenea, în mod nelegal, plata sumei precizate mai sus către SC Aris Mondo Consulting SRL”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Condamnați de Curtea de Apel

Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia i-au condamnat pe fostul primar al municipiuluji Hunedoara,  Ovidiu Hada, la cinci ani de închisoare cu executare și 10 ani interzicerea unor drepturi, pe fostul viceprimar, Robert Dan, la trei ani de închisoare cu executare și 10 ani interzicerea unor drepturi, pe Daniela Căpâlnă, fost şef Serviciu Buget-Finanţe-Contabilitate al primăriei, la trei ani de închisoare cu executare şi 10 ani interzicerea unor drepturi și pe Ioan Ţiplea, fost inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii din cadrul Primăriei Hunedoara la cinci ani de închisoare cu executare și 10 ani interzicerea unor drepturi. Cei patru inculpați au declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar instanța supremă le-a respins, ieri, recursul ca nefondat, decizia acesteia fiind definitivă.

 

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Totul se plateste fratilor in viata , stati cuminti ca vine si randul lui mustata asta de Arion care a promis marea cu sarea si e mai slab ca si condamnatul de mai sus,ca si el are la contracte cu statul ....

  • Care totul?
    De Ritzi ati mai auzit ceva?
    Nesimtita aia a furat 700.000 de euro si e fara probleme.
    Si altii...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

17 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

17 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

17 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

17 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

17 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

17 ore ago