Înalta Curte de Casație și Justiție: Sentința în procesul Hada & Co a rămas în pronunțare

              Astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a judecat, după trei amânări succesive, recursul iniţiat de fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, fostul viceprimar Robert Dan şi doi foşti angajaţi ai Primăriei Hunedoara, Ioan Ţiplea şi Daniela Căpâlnă, condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Cei patru au fost condamnaţi de Curtea de Apel Alba Iulia: Ovidiu Hada la cinci ani de închisoare cu executare, Robert Dan la trei ani de închisoare cu executare, Daniela Căpâlnă, fost şef Serviciu Buget-Finanţe-Contabilitate al Primăriei, la trei ani de închisoare cu executare şi Ioan Ţiplea, fost inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii din cadrul Primăriei, la cinci ani de închisoare cu executare.
În ședința de astăzi, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au analizat motivele recursului depus de ce cei patru inculpați, după care au anunțat că sentința rămâne în pronunțare pentru data de 19 septembrie a.c.

Reamintim că dosarul celor patru se referă la cinci contracte de achiziţii publice, încheiate ilegal în anul 2009, în valoare de 171.212,36 lei, şi care au avut la bază interesele şi relaţiile personale dintre inculpaţi. (Adriana Năstase)

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

10 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago