ActualitateFlash

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ 16.000 de români din regiune. Dintre aceștia, circa 3.000 au solicitat sprijin concret pentru repatriere, în timp ce două curse Tarom au adus deja acasă 307 cetățeni evacuați din Israel. Oficialii MAE recunosc că volumul apelurilor depășește capacitatea liniilor telefonice consulare.
„Suntem la circa 3.000 şi ceva de cetăţeni care solicită în mod concret ajutor pentru repatriere şi avem în atenţie un număr de circa 16.000 de cetăţeni în regiune. Încă o dată, nu este totalul cetăţenilor români din aceste spaţii, dar este vorba despre cei care sunt cetăţeni români şi nu sunt rezidenţi neapărat permanenţi sau sunt doar cetăţeni români, ci rezidenţi permanenţi în ţară din zona Golfului”, au explicat oficialii.
Printre românii blocați pe diferite aero­por­turi se află și rectorul Universității din Petroșani, prof. univ.dr.ing.Sorin Radu (foto). Acesta se afla ieri încă în Doha, unde a aterizat în 28 februarie, adică de la începutul războiului din Orientul Mijlociu. Rectorul a declarat pentru Mesagerul Hunedorean că așteaptă de sâmbătă să revină acasă, la Petroșani.
Acesta se întorcea din Hong Kong, unde a participat la conferința interna­țio­nală APAIE 2026, desfășurată în perioada 23–27 februarie la Hong Kong Convention and Exhibition Centre (HKCEC).
Evenimentul a fost or­ga­ni­zat de Asociația Asia-Pa­ci­fic pentru Educația In­ter­națională, reunind re­pre­zentanți din 60 de uni­ver­sități din 20 de țări și participanți din pes­te 70 de țări. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura