Rãzvan Ionescu candideazã la Primãria Bretea Românã

Sorina Popa

Un lucru este sigur. La alegerile locale din iunie, primarul în funcţie al comunei Bretea Română va avea un contracandidat tânăr şi plin de energie.
Un om al locului, care cunoaşte bine treburile şi nevoile sătenilor de aici, şi care declară că poate şi vrea să facă mult mai multe pentru consătenii săi, decât actualul primar. Este vorba de medicul veterinar Răzvan Ionescu (foto), care  s-a decis să candideze la postul de edil şef al comunei Bretea Română. Dar cum în USL s-a hotârât ca actualul primar să fie candidatul social-liberalilor,  Răzvan Ionescu, care a fost membru al PSD până de curând, a hotărât că va ataca postul de primar din exteriorul Uniunii.
„Până acum o săptămână, am fost membru al PSD. M-am înscris în acest partid în 2006. Nu am avut ce face, deoarece actualul primar vrea să mai candideze şi am fost nevoit să plec. Vreu să candidez la primărie, pentru a face mai multe pentru comuna Bretea Română. Am alături de mine tineri, care nu au făcut politică până acum şi cu care sper că voi reuşi. Suntem tineri şi vrem să schimbăm lucrurile în bine în comună”, a declarat Răzvan Ionescu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Acesta este medic veterinar concesionar în două comune ale judeţului. Contactat, Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, a declarat despre plecare şi candidatura lui Răzvan Ionescu, doar atât: „îi urez succes”.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

2 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

2 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago