Categories: Info IT

Google Assistant, un nou asistent vocal

Sebastian Mezei

Cei de la Google au fost luaţi prin surprindere, se pare, de către Apple, prin lansarea asistentului personal Siri, asistent vocal implementat în ultimul model de telefon iPhone 4S.
Astfel, conform TechCrunch, compania Google lucrează intens la dezvoltarea unui nou serviciu: Google Assistant, care, la prima vedere, pare a fi un competitor la Siri, asistentul vocal dezvoltat de către compania Apple.
Cu ajutorul acestui serviciu, utilizatorii vor putea să transmită comenzi vocale şi să obţină răspunsuri sau rezultate de căutare în pagina Google.
Conform zvonurilor din piaţă, această aplicaţie este planificată să fie furnizată şi ca modul independent, pus la dispoziţia dezvoltatorilor, pentru a fi inclus în aplicaţiile proprii.
Costul folosirii noului asistent vocal, pentru utilizatori sau dezvoltatori, va fi că Google va deţine control total asupra informaţiilor solicitate, respectiv comenzi vocale, rezultate de căutare, date personale utilizate în analizele şi statisticile companiei.
Cel mai probabil, aceste informaţii vor fi baza creării profilului personal a fiecărui utilizator şi furnizarea de publicitate dedicată.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

17 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

17 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

17 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

17 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

17 ore ago