Categories: Actualitate

Razii prin pieţe şi unităţi alimentare din judeţ

Maximilian Gânju
Cristina Ghenea

O acţiune derulată de către mai multe instituţii de control s-a lăsat cu amenzi şi avertismente pentru comercianţii din mai multe localităţi din judeţ.

Inspectorii de la DSV Hunedoara, cei de la Protecţia Consumatorilor şi de la Poliţia Petroşani au vizat, în cadrul unei razii desfăşurate în Piaţa Centrală Petroşani, evaziunea fiscală, dar şi calitatea alimentelor aflate la comercializare. Controlul s-a axat în principal pe produsele din carne, lapte, ouă, brânzeturi. Nu pieţele au fost în vizorul inspectorilor, ci şi restul unităţilor de alimentaţie publică din Valea Jiului. „A fost o acţiune comună la care au participat DSVSA Hunedoara, Protecţia Consumatorilor, Poliţia Petroşani şi s-a verificat cu atenţie modul de depozitare, de manipulare, igiena celor care vând, precum şi alte aspecte. Au fost acordate opt amenzi contravenţionale doar în Piaţa Centrală din Petroşani şi patru avertismente scrise. Valoarea amenzilor se ridică la 4.800 de lei, însă, aici vorbim doar de sancţiunile acordate de către inspectorii de la DSVSA Hunedoara. Amenzile s-au dat în principal pentru modul de depozitare necorespunzător”, au precizat reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara.

Peste 200 de kilograme de peşte, oprite de la comercializare
Acţiuni de acest gen au loc, în această perioadă, în tot judeţul, iar în ultima săptămână, comisarii de la Protecţia Consumatorului, de exemplu, au oprit de la comercializare peste 200 de kilograme de peşte la care au găsit nereguli.
„Este vorba despre circa 230 de kilograme de pangasius şi conserve de sardine, găsită în magazine alimentare de pe raza întregului judeţ. Cantitatea a fost oprită temporar de la comercializare, din cauza unor neconformităţi legate de informaţii privind ţara de origine, zona din care a fost pescuit şi traducerea în limba română“, a declarat Dan Dumitran, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara. Acesta a mai precizat că, pentru neregulile găsite, patronii magazinelor respective au primit amenzi în valoare totală de aproximativ 6.000 lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

23 de ore ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

23 de ore ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

o zi ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

o zi ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

o zi ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

o zi ago