Categories: Actualitate

Război între sindicat şi inspectoratul şcolar

Nicolle Ebner

La şedinţa din această lună, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara a considerat că noile prevederi din Legea învăţământului sunt prea blânde cu directorii de şcoli şi a decis, cu de la sine putere, că directorii generali, cei adjuncţi şi contabilii şefi nu mai au voie să facă parte din sindicat.

Directorii de şcoli nu mai au voie să activeze în sindicat
„Din punctul nostru de vedere, este o decizie ilegală, deoarece, pe de o parte, se încalcă dreptul la asociere garantat prin Constituţie, iar pe de altă parte, se încalcă prevederile Legii sindicatelor, care spun că nimeni nu poate fi forţat să facă parte sau să se retragă dintr-un sindicat. În învăţământ, nu avem manageri conducători de şcoli, ci profesori, care îndeplinesc şi funcţia de director. Or, aceştia, pentru a-şi apăra drepturile de natură profesională, pot face parte din sindicat, dar nu pot avea funcţii de conducere în sindicat”, a declarat liderul SÎP Hunedoara, Paul Rusu, specificând faptul că „vom ataca decizia CA al IŞJ Hunedoara, prin plângere penală pentru abuz în serviciu”.

Constrânşi, prin contractul de management
Paul Rusu afirmă că le-a atras atenţia membrilor CA că, din punct de vedere juridic, se încalcă un drept al profesorilor-directori de şcoală, însă „nu ştiu ce a fost în capul lor, dar au votat propunerea”. La rândul său, inspectorul şcolar general Sorin Radu nu cedează la măsura adoptată de CA al IŞJ Hunedoara şi afirmă că nu are ce să le facă actualilor directori care au ocupat postul prin concurs, dar, „în viitor, celor care vor semna contractul de management, le vom cere, prin contract, ca pe perioada cât vor fi manageri ai unităţilor de învăţământ, să se suspende din sindicat, urmând să-şi reia activitatea sindicală după încheierea contractului de manageriat. Am luat această decizie, deoarece, în comisia paritară, nu se respectă paritatea celor trei parteneri de dialog, sindicatele şi conducerea şcolilor fiind de aceeaşi parte a baricadei, împotriva noastră”.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Tragedie

Primarul comunei Baita, Damian Dinis, a murit in aceasta dupa amiaza, dupa ce un tractor…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…

4 ore ago

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…

4 ore ago

Bulina neagră

Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…

4 ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Hațeg, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…

4 ore ago

Polițiștii rutieri din Hunedoara, prezență sporită în teren odată cu începerea noului an școlar

Polițiștii rutieri din județul Hune­doara intensifică, pe parcursul lunii septem­brie, acțiunile preventive și de control…

4 ore ago