Râu de Mori: un an al cumpătării

Magdalena Şerban

Alocările bugetare pentru 2019 sunt mai mici şi la Râu de Mori. Ce va avea însă de suferit va fi capitolul investiţional, aici resimţindu-se nevoia acută de susţinere financiară.
„Avem cu circa 500.000 de lei mai puţin faţă de 2018, cu toate că în total, cheltuielile au crescut cu 400.000 de lei. Ca toată lumea, ne-am supus legislaţiei actuale, aşa că din anul curent voucherele de vacanţă au devenit obligatorii şi la fel şi norma de hrană. Adăugând creşterile salariale cuprinse tot de cadrul legislativ, automat s-a majorat şi suma necesară. Vouchere am acordat şi anul trecut. Însă ce ne frământă reprezintă unele investiţii. Am încercat ca din fonduri europene să obţinem finanţarea construirii unor terenuri multifuncţionale de sport în satele Ohaba-Sibişel, Clopotiva şi Ostrov. Am reuşit să cuprindem doar partea de proiectare pentru cel din Clopotiva, celelalte două rămânând descoperite din pricina cheltuielilor crescute cu fondul salarial şi a alocărilor mai mici. Ar mai fi pârtia de schi de la Râuşor, investiţie momentan blocată la Consiliul Judeţean Hunedoara. Trebuie să refacem documentaţia, în sensul în care lungimea de 600 de metri trebuie redusă la 300 de metri. Cel mai probabil pe la finele lunii iunie vom redepune acest proiect la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) Timişoara, pentru a accesa bani europeni nerambursabili. De asemenea, nu am putut prinde sume suficiente pentru înfiinţarea reţelei de gaze naturale. Am semnat contract pentru studiul de fezabilitate (120.000 de lei) şi ne vom chinui puţin pentru a acoperi suma. Vreau să depunem documentaţia pentru a implementa programul, guvernul fiind cel care acordă ajutor. Magistrala trece pe la noi, pe o porţiune de un kilometru. Vrem să beneficiem şi noi de această utilitate”, a arătat Niculiţă Mang (foto), primarul din Râu de Mori.
Pe lângă cele enumerate, lista de investiţii rămâne deschisă, însă totul va decurge în funcţie de axele guvernamentale şi europene disponibile şi mai cu seamă de cheltuielile pe care le presupun din visteria locală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

17 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

17 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

17 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

17 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

17 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

17 ore ago