Categories: ComunitateFlash

Situaţie de-a dreptul şocantă la Penitenciarul Bârcea Mare-Deva. Toţi deţinuţii beneficiază de Legea recursului compensatoriu

Sorina Popa

Declaraţie şocantă a directorului Penitenciarului Bârcea Mare-Deva, Florin Berar! Toţi deţinuţii de la acest penitenciar beneficiază de Legea recursului compensatoriu. Asta înseamnă că toţi cei 416 deţinuţi de aici ies mai repede de după gratii.

Indiferent de tipul infracţiunii şi de pedeapsă
”La 30 de zile de puşcărie făcută, au o reducere de şase zile. Toţi deţinuţii beneficiază de Legea 169/2017, din cauza condiţiilor neconforme de la penitenciarul nostru. Din păcate, nu am reuşit încă să reabilităm toate secţiile. Avem deţinuţi care au infracţiuni de toate tipurile, de la omor, viol, tâlhării, consumatori de droguri, traficanţi de droguri, traficanţi de persoane, condamnaţi pentru infracţiuni economice, condamnări la Legea circulaţiei”, a declarat directorul Florin Berar. Toţi deţinuţii beneficiază, indiferent de pedeapsă şi de tipul infracţiunii, de aplicarea Legii recursului compensatoriu. Doar zilele în care puşcăriaşii sunt la infirmerie nu se scad din pedeapsă.

Câţi au ieşit din puşcărie la nivel naţional
Conform Ministerului Justiţiei, după intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu, au fost puse în libertate 16.217 persoane private de libertate, 2.909 fiind eliberate pentru că pedeapsa le-a expirat ca urmare a recursului compensatoriu, în timp ce „un număr de 13.308 au fost puse în libertate condiţionat, conform hotărârilor instanţelor de judecată”. Dintre aceştia, 968 s-au întors în închisoare după comiterea de noi infracţiuni sau ca urmare a altor cauze penale aflate pe rol. Bilanţul legii recursului compensatoriu: 2.088 de deţinuţi eliberaţi după ce au comis fapte precum omor, omor calificat, ucidere din culpă sau loviri şi vătămări cauzatoare de moarte; 5.928 eliberaţi după ce au comis fapte precum furt, furt calificat, tâlhărie şi tâlhărie calificată; 762 eliberaţi după ce au comis violuri şi 243 de condamnaţi pentru trafic de persoane şi trafic de minori au fost şi ei eliberaţi.

Fostul primar Mircia Muntean poate scăpa în acest an
Unul dintre cei ”cazaţi” la Penitenciarul Bârcea Mare-Deva este fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean. Potrivit directorului Florin Berar, la datele din prezent, Mircia Muntean poate ajunge în faţa Comisiei de liberare în luna mai 2020. Însă, fostul edil şef al Devei are şanse mari să iasă mai repede din puşcărie, adică la sfârşitul acestui an, deoarece pe lângă reducerea de pedeapsă prin Legea recursului compensatoriu, mai beneficiază şi de prevederi cum sunt zilele lucrate şi altele.
Reamintim că Mircia Muntean a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, doi ani pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, la care s-au adăugat la cei patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, primiţi anterior.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Florin berar Un papagal de doi bani ajuns șef prin aranjarea concursului cu ajutorul pilelor lui din București. Huoooo

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

9 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

9 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

10 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

12 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

12 ore ago