Categories: ActualitateFlash

Şi la Penitenciarul Bârcea Mare se scriu lucrări ştiinţifice

Natalia Bumbac

Persoanele private de libertate pot beneficia de reducerea pedepsei dacă pe perioada detenţiei scriu lucrări ştiinţifice, sau să breveteze o invenţie în perioada cât se află după gratii. În acest sens, la Penitenciarul Bârcea Mare, în anul trecut au fost scrise nouă lucrări, iar autorii au beneficiat, conform legii, de o reducere a zilelor petrecute în spatele gratiilor.

„În anul 2014 au fost cinci deţinuţi care au elaborat în total nouă lucrări ştiinţifice. Potrivit legilor în vigoare, deţinuţii care au scris o lucrare ştiinţifică beneficiază de o reducere a pedepsei cu 30 de zile. Pentru a putea întocmi o astfel de lucrare, persoana condamnată este coordonată de o comisie de specialitate, formată din profesori, sau din specialişti, în funcţie de tema abordată. La final, lucrarea trebuie recunoscută ca fiind ştiinţifică, tot de persoane autorizate în domeniu, care-i eliberează deţinutului un act pe care trebuie să-l prezinte la penitenciar. În funcţie de decizia autorului, lucrările pot fi făcute publice, la penitenciar neexistând un exemplar din cărţile scrise în perioada detenţiei. În acest moment, nu avem nici un deţinut de la Penitenciarul Bârcea Mare care să aibă o carte în lucru”, a declarat inspectorul Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.
În prezent, la Penitenciarul Bârcea Mare îşi ispăşesc pedeapsa 843 de deţinuţi, capacitatea închisorii fiind de 1.120 de locuri. Potrivit inspectorului de penitenciare Florin Berar, celulele închisorii au între şapte şi 27 de locuri, nefiind probleme legate de supraaglomerare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

4 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

4 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

4 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

23 de ore ago