Vouchere pentru achiziționarea de ochelari pentru elevi

O nouă propunere legislativă pri­vind acordarea voucherelor pentru control oftalmologic şi achiziţionarea de ochelari pentru elevii din învă­ţă­mântul primar, care fac parte din categorii dezavantajate.

Pentru elevii dezavantajați
„Un studiu privat, dat publicității în 2019, scotea la iveală o realitate pe care o bănuiam foarte mulți: mai mult de 70 la sută dintre români nu merg la timp la consult oftalmologic. Cei mai mulți nu merg din lipsă de infor­mații (educație), lipsă de bani sau timp. Când vine vorba de copii, aceste cifre s-ar putea să fie și mai îngrijorătoare. Din această cauză, tot mai mulți români suferă de afecțiuni precum mio­pia, hipermetropia, cataracta con­ge­nitală sau astigmatismul. Dacă s-ar prezenta la timp la un control oftal­mologic, toate aceste afecțiuni ar putea fi prevenite sau corectate. Prezenta inițiativă legis­lativă propune sprijinirea de către stat a elevilor dezavantajați din învățământul primar și a familiilor acestora prin acor­darea unor vouchere în valoare de 200 de lei pe an, pentru consult oftal­mo­logic și achiziționarea de ochelari. Pare un pas mic pentru început, dar în urma statisticilor stabilite după consultul ele­vilor din ciclul primar se urmărește ex­tinderea programului și la nivel gim­na­zial și liceal. Conform legislației în vi­goa­re, elevii sunt asigurați fără plata con­tribuției de asigurări de sănătate, ceea ce înseamnă că aceștia nu trebuie să mai prezinte nici o adeverință sau altă do­vadă a dreptului lor de a putea be­ne­ficia de un consult oftalmologic”, a de­cla­rat senatorul PNL Lucia Muntean (foto).
Nu trebuie să lipsească de la școală
„În calitatea lor de asigurați, prin prezenta inițiativă, se propune ca vou­cherul pentru consult oftalmologic și achiziționarea de ochelari, în valoarea propusă, să fie decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de la Bugetul asigurărilor sociale de stat. În funcție de numărul elevilor care vor opta pentru aceste vouchere, școlile vor putea organiza, chiar în cabinetele medicale școlare sau într-un alt spațiu apropiat școlii, în parteneriat cu pres­tatorii de servicii medicale din zonă, un centru în acest sens. Astfel, în zonele îndepărtate de marile orașe, copiii nu vor mai fi nevoiți să plătească și trans­portul sau să lipsească de la școală în ziua controlului. Este o lege foarte bună, care s-a lăsat mult așteptată și care a fost votată în Senat, urmând să fie aprobată (sperăm cu toții!) și în Camera Deputaților”, a adăugat par­la­mentarul liberal.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

19 ore ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

21 de ore ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

2 zile ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

2 zile ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…

2 zile ago