ComunitatePolitica si administratie

Râu de Mori: o iarnă care a pus utilajele și oamenii la treabă

Magdalena Șerban

Primarii sunt mai mult afară decât în primărie, de câte ori ninge serios. Dacă ne-am plâns că de Crăciun nu am văzut zăpadă, se pare că acum, iarna și-a cam luat revanșa. Dar pentru administrațiile publice e un of ce trebuie soluționat la timp, pentru a nu pune frână circulației pe drumuri, dar și a nu se face blocaje pe ulițe și a țintui oamenii în case. La Râu de Mori, nu e simplu, dar e totul sub control.

În regie proprie
,,Am intervenit cu utilajele de la primărie și cu al meu personal. La primărie avem un camion cu sărăriță, un buldo cu lamă, două tractoare cu lamă de deszăpezire, iar eu am un tractor. Dăm cu nisip și sare și trebuie și suplimentată sarea, fiind nevoie. Pe drumul principal s-a circulat și se circulă bine. În rest, am avut probleme cu întreruperea curentului din cauza liniilor în satul Sibișel, preț de două zile. Dar lumea s-a descurcat și am ajutat acolo unde a fost nevoie cu generatoare mici, de uz casnic. Oricum, trebuia să facem față ninsorii grele și să ne mișcăm cât de repede s-a putut. Am primit sprijin și de la cetățeni, cărora doresc să le mul­țumesc pentru implicare. La Râușor și la Râu Mare e cel mai dificil când e zăpadă, fiind zone care necesită o atenție mai mare. Am reușit să deschidem școlile în toată comuna, chiar dacă au mai fost și unele mici neajunsuri, dar ne-am dat toată silința să nu afectăm procesul de învățământ. De asemenea, am încercat din răsputeri ca toate căile de acces să fie curățate cât de bine și cât de operativ posibil. Știu că au mai fost și scăpări și întârzieri, comuna e mare, multe drumuri dificil de deszăpezit, iar pe această cale vă mulțumesc pentru înțelegere”, a spus primarul din Râu de Mori, Flaviu Dilertea (foto). Acesta a mai menționat că o iarnă ca aceasta nu își amintește să fi fost de ani buni, dar cel puțin de un deceniu, sigur nu.

Unul s-a încheiat, altul a început
,,Am terminat anul 2025 cu excedent bugetar, primind în ultimul moment niște bani de la compensațiile pe păduri, dar și cu unele facturi neplătite. De la 2026, sperăm la un buget puțin mai mare, cota TVA majorându-se și auto­mat s-au modificat toate prețurile și tarifele, la tot. Însă vedem ce se poate, nu suntem absurzi”, a mai transmis edi­lul-șef.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura