Răsturnare de situație în dosarul furtului de telefoane mobile de la Vulcan
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus schimbarea încadrării juridice pentru doi inculpați judecați în legătură cu un furt calificat comis anul trecut. Instanța a decis că faptele acestora nu se circumscriu complicității la furt calificat, ci infracțiunii de tăinuire.
Monitorizați
Mai mulți inculpați au fost învinuiți că în luna mai a anului trecut au spart un magazin de telefonie mobilă și au furat cel puțin 80 de telefoane mobile, în valoare totală de 59.000 de lei. Polițiștii, în urma unor percheziții la domiciliile suspecților, au mai recuperat doar 15 telefoane. Inculpații au plănuit în arest ce și cum să declare în fața anchetatorilor, astfel încât să nu se incrimineze, dar nu știau că toate discuțiile lor erau monitorizate și înregistrate. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe capul grupării la pedeapsa de doi ani și jumătate de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cu executare în regim de detenție. Alți trei complici au fost condamnați la pedepse cu executare cuprinse între un an și jumătate și trei ani și trei luni închisoare, în regim de detenție. Instanța l-a achitat pe unul dintre inculpați, iar ceilalți au fost condamnați la amendă penală. Curtea de Apel Alba Iulia, instanță unde se află dosarul, a schimbat acum încadrarea juridică pentru doi dintre inculpați, din complicitate la furt calificat în tăinuire.
(M. Gânju)

