Radu Barb, noul director executiv al ADI Aqua Prest

     Noul director executiv al ADI Aqua Prest, interfaţa dintre societatea Apa Prod şi UAT-urile din judeţ este Radu Barb (foto).
După ce MESAGERUL HUNEDOREAN a relatat în luna mai anul acesta despre solicitarea a doi primari, Dan Bobouţanu şi Florin Cazacu, de a fi demişi şefii de la ADI Aqua Prest,preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora a spus că va analiza situaţia de acolo. Ceea ce a şi făcut. Directorul executiv, Adrian Bălan, a demisionat din funcţie, dar va rămâne pe funcţia de expert tehnic. Directorul adjunct, Dănuţ Terteci, a plecat şi el de acolo, fiind în prezent secretarul Primăriei Mărtineşti. În aceste condiţii, Consiliul Director l-a numit pe Radu Barb în funcţia de director executiv al ADI Aqua Prest. Se ştie că asociaţia avea cinci salariaţi, vor rămâne cinci, dar doar un singur director, postul de director adjunct va fi desfiinţat.
Radu Barb a fost director la Agenţia de Dezvoltare Economică Hunedoara, din cadrul Consiliului Judeţean. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

15 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

15 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

15 ore ago