Şeful Consiliului Judeţean l-a demis pe directorul executiv al ADI Aqua Prest

Sorina Popa

MESAGERUL HUNEDOREAN a avut din nou dreptate. După ce am arătat că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Prest are cinci angajaţi, dintre care doi sunt directori, executiv şi adjunct, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a reacţionat.

Salarii de salarii la cei doi directori cu trei subordonaţi
Ieri, şeful CJ Hunedoara, Mircea Bobora (foto), ne-a declarat că l-a demis pe directorul executiv al ADI Aqua Prest, Adrian Bălan. Rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate în continuare, având în vedere că preşedintele Bobora a precizat că a fost analizată şi organigrama asociaţiei respective, urmând să se mai schimbe unele lucruri. Potrivit informaţiilor primite din interiorul instituţiei judeţene, directorul executiv al ADI Aqua Prest are un salariu, atenţie!, de 6.834 de lei net, iar directorul adjunct primeşte o leafă de 5.300 de lei, tot net. Trai neneacă, pe banii contribuabililor!

Bobouţanu a insistat şi a câştigat
Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a avut, din nou, o întâlnire cu conducerea instituţiei judeţene, dar şi cu directorul general al operatorului Apa Prod. ”Am avut două teme de discuţii, la această întâlnire. Este vorba de facturarea canalizării cu procentul de 100 la sută, cum au cerut cei de la ADI Aqua Prest şi investiţia din localităţile aparţinătoare municipiului Hunedoara, în canalizare. Preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Bobora, a spus că directorul executiv al ADI Aqua Prest va fi demis, din cauză că nu a comunicat cu administraţiile locale aşa cum trebuia. Deci, ni s-a dat dreptate. Mulţumim MESAGERULUI HUNEDOREAN pentru că ne-a susţinut şi a relatat despre problema hunedorenilor în paginile sale”, a declarat primarul Dan Bobouţanu, edilul şef al Hunedoarei.
”Apoi, este problema proiectului de canalizare în satele aparţinătoare municipiului Hunedoara. Am primit asigurări de la directorul general al societăţii Apa Prod, Victor Arion, dar şi de la Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean, şi de la Costel Avram, administratorul public al judeţului, că investiţia respectivă va fi urgentată. Proiectul pe fonduri europene va fi urgentat, astfel încât în luna septembrie a acestui an să fie dat ordinul de începere a lucrărilor la reţeaua de canalizare în Peştişu Mare. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de euro. Locuitorii din Peştişu Mare vor beneficia de canalizare din acest an, pentru că, în paralel cu proiectul derulat de Apa Prod, Primăria Hunedoara va implementa un alt proiect de 700.000 de lei, pentru colectarea apelor pluviale”, a adăugat primarul municipiului Hunedoara.

Raportul pentru Deva, bun şi pentru Hunedoara
Într-un articol publicat în ediţia din 29 mai a ziarului arătam că cei de la ADI Aqua Prest au trimis Primăriei Hunedoara un raport din care reiese că trebuie mărit preţul pentru apa care ajunge la canal. Însă, ulterior am aflat că raportul era făcut pentru municipiul Deva şi nu pentru Hunedoara! De unde se vede clar modul în care muncesc cei de la ADI Aqua Prest.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pai cine l-a pus in functie pe director?
    Nu tot PSD-ul? Asa cum pune in functie peste tot!
    Mai ales daca sunt incompetenti!
    Trai neneaca? Salariu de 6000 lei la un director?
    Pai de ce nu spuneti salariul lui Bobora sau Avram?
    Peste 12000 lei...cash! Fara parandarat...ala-i extra!
    Asta trai neneaca!

  • Dar cu calu ce ati avut???, nu va mai imbatati cu apa rece, Arion va joaca pe degete a fost si ramane PNL-ist PN-alist si apa prod ii plina de PNL cu salarii de 9000 si 10000, vaneaza pesedistii si ii umileste.Campania a facut-o cu Stoian- Poteca-Oancea .

  • Stoian un spagar fara margini, sa vedem DNA ce zice de cheltuielile facute in apaprod si de afacerea tipografia ,

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

8 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

8 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

8 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

8 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

8 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

8 ore ago