Categories: ActualitateFlash

Punct de prim ajutor la cetatea Sarmizegetusa Regia

Adriana Năstase

Un punct de prim ajutor şi de intervenţie pentru stingerea incendiilor a fost deschis sâmbătă în ime­diata vecinătate a porţii de intrare în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, acesta urmând să fie activ la fiecare sfârşit de săptămână.

Colaborare între Salvital şi Direcţia de Monumente
Echipajul de prim ajutor va fi prezent la intrarea în sit pe toată durata programului de vizitare a mo­numentului UNESCO, astfel încât să se poată interveni rapid în situaţia unor accidente sau si­tu­a­ţii critice, în contextul în care, în urmă cu o săp­tămână, două maşini aflate în parcarea pentru tu­rişti au ars într-un incendiu.
„Lângă pavilionul de intrare în sit se află o ma­şină de intervenţie complexă, o autospecială dotată cu echipamente de prim-ajutor, echi­pa­men­te de stingere a incendiilor şi descarcerare. Punc­tul de prim ajutor va fi deservit de paramedicii Asociaţiei Salvital. Vrem ca vizitatorii cetăţii Sar­mi­ze­getusa Regia să se simtă în siguranţă atunci vin aici”, a declarat Radu Barb,directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Pro­mo­vare Turistică (DGAMPT).
Noul punct de prim ajutor funcţionează în baza unui protocol încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Hu­nedoara, prin DGAMPT, şi Asociaţia Salvital, care gestionează activitatea paramedicilor civili din judeţul Hunedoara.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, de atunci fiind instituite mai multe măsuri de pro­tejare şi punere în valoare turistică a mo­nu­mentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază. Jandarmeria asigură ordinea şi liniştea publică.
Programul de vizitare al cetăţii dacice este între orele 9,00 şi 20,00, cu ultima intrare la ora 19,30.
În anul 2019, fosta capitală a regatului dac a fost vizitată de 75.000 de turişti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

3 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

3 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

3 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

3 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

3 ore ago