Categories: ActualitateFlash

Consilierii judeţeni au stabilit regulamentul de vizitare a Cetăţii Dacice Sarmizegetusa Regia

Sorina Popa

Consilierii judeţeni au aprobat un regulament de vizitare a Cetăţii Dacice de la Sarmizegetusa Regia şi au stabilit şi tarifele de intrare în acest loc. Astfel, elevii, studenţii şi pensionarii vor trebui să achite 2 lei ca să viziteze obiectivul, iar pentru adulţi, intrarea a fost stabilită la 5 lei. De asemenea, pentru filmări şi fotografieri în scop comercial, se va percepe o taxă de 300 de lei pe oră, iar pentru accesul autoturismelor pe Valea Albă, trebuie să se plătească o taxă de 10 lei.
Se închide pentru întreţinere

Astfel, accesul turiştilor în interiorul sitului arheologic este permis numai prin locurile şi pe traseele stabilite şi marcate. Vizitarea monumentului de la Sarmizegetusa Regia se face în perioada 1 mai – 30 septembrie – zilnic între orele 08.00 şi 20.00; în perioada 1 martie – 30 aprilie şi 1 octombrie – 30 noiembrie – zilnic între orele 09.00 şi 18.00. În perioada 1 decembrie – 28 februarie, situl este închis pentru vizitare, în vederea efectuării lucrărilor de întreţinere. Ultima intrare în perimetru se face cu o oră înaintea închiderii. Regulamentul respectiv vine după ce s-a făcut curăţenie pe întreaga suprafaţă, care se află în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, aflată în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Pentru ca să nu se mai întâmple diferite probleme acolo, care duc la distrugerea monumentului istoric, s-a ales să se întocmească acest regulament.
Nu e voie să se arunce deşeurile la întâmplare
Potrivit noilor reguli, organizarea de adunări publice, manifestări de orice natură, activităţi culturale, sportive sau de orice fel în interiorul sitului se face numai cu aprobarea  Administraţiei monumentului Sarmizegetusa Regia şi a Ministerului Culturii, avizată de Institutul Patrimoniului Naţional prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Hunedoara.
Vizitatorii sitului arheologic nu au voie, printre altele, să arunce deşeuri, decât în locurile special amenajate pentru asta, să nu distrugă panourile informative, să nu aprindă focul, torţe, lumânări, candele sau orice alt obiect cu flacără în incintă  sau în imediata apropiere a zidurilor cetăţii. În cazul în care nu se respectă noile reguli, se aplică amenzi de până la 2.000 de lei, potrivit aceleiaşi hotărâri a Consiliului Judeţean Hunedoara.
Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei reprezintă obiective de interes naţional înscrise în Lista patrimoniului UNESCO.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

16 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

16 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

16 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

16 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

16 ore ago