Categories: Sport

Promovări la loturile naţionale şi participare la concursul Nadiei

Patru gimnaste din Lotul Naţional de Junioare de la Deva, dintre care una legitimată la CNS „Cetate”, au fost promovate la Lotul Olimpic de Senioare de la Izvorani. În locul lor, în lotul de la Deva au fost acceptate alte patru gimnaste, toate de la CNS „Cetate”. De asemenea, trei sportive din Lotul Naţional de Junioare de la Deva vor participa la competiţia „Nadia Comăneci International Invitational”, programată la finalul săptămânii, în SUA.
Schimb de generaţii
Emanuela Pârva (foto, CNS „Cetate” Deva), Dora Vulcan (Dinamo Bucureşti), Maria Holbură (CSS nr. 1 Constanţa) şi Denisa Stanciu (CSS Sibiu) au făcut un pas înainte pe drumul marii performanţe, ajungând la Lotul Olimpic de Senioare. Cele patru sportive, primele două născute în anul 2000, iar celelalte din 2001, se vor pregăti sub comanda colectivului de antrenori coordonat de Octavian Belu şi Mariana Bitang şi pot face pasul spre marile competiţii internaţionale ca şi componente ale echipei României. În locul lor, la Lotul Naţional de Junioare de la Deva au fost acceptate, din loturile de perspectivă, patru gimnaste, toate de la CNS „Cetate” Deva, şi anume: Denisa Golgota, Denisa Florea, Nica Ivănuş şi Alisia Botnaru.
Concursul Nadiei, prima competiţie a anului
Gimnastele din Lotul Naţional de Junioare de la Deva vor deschide seria competiţiilor din anul 2015 prin participarea la concursul „Nadia Comăneci International Invitational”, programat la finalul săptămânii, în SUA. Mihai Alexandra (CSS nr. 2 Bucureşti), Olivia Cîmpeanu şi Ioana Crişan (ambele de la CNS „Cetate” Deva) formează echipa care va reprezenta România la ediţia 2015 a competiţiei organizate de Nadia Comăneci la Oklahoma, în SUA. Cele trei au plecat duminică din Deva, alături de antrenorul Florin Cotuţiu, şi vor concura în SUA, la finalul săptămânii. „Nadia Comăneci International Invitational” este un concurs de tradiţie la care gimnastele junioare din România au participat, an de an, cu rezultate foarte bune. Concursul organizat de Nadia Comăneci va reuni la start circa 1.500 de gimnaste, pe diverse categorii de vârstă, fiind dedicat sportivelor din mai multe ţări ale lumii, precum Australia, Canada, SUA, România sau Venezuela. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

8 minute ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

10 minute ago

Drumul spre stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

32 de minute ago

Bărbat din Vâlcea, reținut de polițiști după ce ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani din Deva

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru…

37 de minute ago

Un pensionar din Deva care a atacat cu un cuțit o familie și doi polițiști a scăpat de închisoare, dar va fi internat pe viață într-un ospiciu

Judecătoria Deva a decis apli­carea unei măsuri de siguranță medicală, după ce medicii legiști au…

38 de minute ago