Categories: Sport

Două sportive de la CNS Cetate Deva, convocate la lotul naţional de gimnastică aerobică

Noul an începe cu ştiri dintre cele mai bune pentru clubul devean. Deşi se află în vacanţă, două gimnaste legitimate la secţia de aerobică de la clubul Cetate au fost convocate la lotul naţional de junioare care se află în pregătire la Constanţa.

Mirela Frîncu şi Daria- Alexandra Mihaiu, ambele eleve în clasa a VIII-a, la CNS Cetate Deva, pregătite de antrenoarea Mădălina Gogîţu, au primit convocarea la lotul naţional, ca urmare a rezultatelor obţinute în anul competiţional 2018, când cele două au urcat pe podiumul de premiere la concursurile de nivel naţional la care au fost prezente.
Cele două sportive întregesc lista sportivilor care se află la lotul naţional, acolo unde CNS Cetate Deva este reprezentat acum de către Flavia Sentea şi Mircea Popa (ambii seniori).
Componenţii secţiei de gimnastică aerobică de la CNS Cetate Deva se vor deplasa în aceste zile pentru un cantonament de pregătire de o săptămână în Staţiunea Arieşeni. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago