Categories: Sport

Şapte devence, la amicalele cu Belgia şi Germania

Ciprian Marinuţ

Două gimnaste senioare şi cinci junioare, legitimate la CNS „Cetate” Deva, vor face parte din echipele tricolore la triunghiularul de senioare Belgia – România – Germania şi la întâlnirea de junioare Belgia – România, ambele concursuri fiind programate în Belgia, duminică, 3 aprilie.

Teste înainte de turneul preolimpic şi europene
Laura Jurca (foto) şi Andreea Iridon, cele două senioare de la CNS „Cetate”, vor încerca să demonstreze că merită un loc în echipa care va participa la Turneul Preolimpic de la Rio. Sportivele clubului din Deva vor concura pentru România, dar şi împotriva coechipierelor Cătălina Ponor (Farul Constanţa), Maria Holbură (CCS 1 Constanţa), Diana Bulimar (Dinamo Bucureşti), Silvia Zarzu (CSM Oneşti) şi Dora Vulcan (Dinamo Bucureşti). Gimnastele senioare vor fi supervizate la competiţia din Belgia de antrenorii Lucian Sandu şi Adela Popa (CNS „Cetate” Deva). La junioare, CNS „Cetate” deţine puterea în lot, întrucât cinci dintre cele şase componente ale echipei pentru această competiţie sunt de la clubul din Deva. Olivia Cîmpian, Carmen Ghiciuc, Teodora Crişan, Denisa Golgotă şi Alisia Botnaru, toate de la CNS „Cetate” Deva, vor face echipă cu Alexandra Mihai (CSS Nr. 2 Bucureşti) şi vor fi însoţite de antrenorii Nicolae Forminte şi Liliana  Cosma (CNS „Cetate” Deva).

Concursuri cu casa închisă
Competiţiile programate duminică, 3 aprilie, după-amiază, în Complexul Sportiv „Site Motte” din micul orăşel Mouscron, vor mai alinia la start şi câteva gimnaste din Austria şi Spania, în concursul individual, şi se vor desfăşura cu casa închisă, întrucât Federaţia Belgiană de Gimnastică a anunţat că s-au vândut toate biletele. Triunghiularul senioarelor va fi prefaţat de concursul junioarelor din Belgia şi România, o verificare a stadiului pregătirilor celor mai tinere gimnaste din cele două ţări, având în vedere că la începutul lunii iunie, la Berna va avea loc o nouă ediţie a Campionatelor Europene de junioare. Cele trei echipe de senioare se vor reîntâlni la Rio, în 17 aprilie, unde România, Belgia, Germania, Brazilia, Franţa, Australia, Coreea de Sud şi Elveţia vor lupta pentru cele patru „bilete” rămase disponibile pentru Jocurile Olimpice din luna august.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

13 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

13 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

13 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

13 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

13 ore ago