Politica si administratie

Programul Campaniei „Prioritate la identitate!” în luna octombrie

A IX-a ediţie a Campaniei „Prioritate la identitate!”, iniţiată de Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, continuă joi, 27 septembrie 2018 (ora 10:00), în comuna Certeju de Sus.
În luna octombrie, echipele DPLEPSC Deva se vor deplasa cu staţia mobilă după următorul program: 4 octombrie (ora 10:00) – comuna Hărău; 11 octombrie (ora 10:00) – comuna Veţel; 18 octombrie (ora 10:00) – comuna Brănişca; 25 octombrie (ora 10:00) – comuna Certeju de Sus.
Campania „Prioritate la identitate!”, ediţia a IX-a, se desfăşoară până la sfârşitul lunii noiembrie 2018. Acţiunea are ca scop punerea în legalitate pe linie de evidenţa populaţiei şi stare civilă a cetăţenilor din cele patru comune arondate Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, care solicită eliberarea unor noi acte de identitate, în cazul expirării, pierderii sau deteriorării acestora.
Campania se adresează persoanelor care locuiesc la distanţe mari faţă de sediul instituţiei, precum şi persoanelor netransportabile sau internate în instituţii de ocrotire socială, dar şi cetăţenilor de etnie romă, care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la sediul DPLEPSC Deva pentru obţinerea actelor de identitate.
De la începutul anului, peste 100 de hunedoreni din cele patru comune arondate DPLEPSC Deva şi-au făcut acte de identitate în cadrul campaniei „Prioritate la identitate!“. Cele mai multe documente (42) au fost eliberate persoanelor din comuna Veţel, iar cele mai puţine (18), în comuna Brănişca.
Termenul de eliberare a actelor de identitate la Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva este de trei zile lucrătoare, cu excepţia cazurilor în care sunt necesare verificări prevăzute de lege.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago