Noul antrenor al FC Hunedoara, Adrian Iencsi, a bifat prima victorie la cârma grupării de pe Cerna, după ce „alb-albaştrii” au învins cu scorul 2-0 (2-0), pe ACSO Filiaşi, în etapa a XII-a a Ligii a III-a, seria a IV-a. La al treilea meci cu Iencsi pe banca tehnică, hunedorenii au rezolvat partida încă din prima repriză, graţie unei „duble” semnate de atacantul Iulian Tecsi în minutul 14 din penalti şi minutul 40. În urma acestei victorii, FC Hunedoara acumulează 19 puncte şi urcă pe locul cinci în clasament. În etapa viitoare, FC Hunedoara va sta, urmând să evolueze peste două săptămâni, în compania grupării Pandurii II Tg. Jiu.
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…