Categories: Sport

Iencsi, preferat de FC Hunedoara pentru spiritul corvinist

Ciprian Marinuţ

Tehnicianul Adrian Iencsi (foto) a fost prezentat ca antrenor principal al echipei FC Hunedoara în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate ieri, la Stadionul „Michael Klein”. Ales probabil pentru că a colaborat foarte bine cu Mircea Lucescu şi Ioan Andone, două legende vii ale echipei de aur a Corvinului, Iencsi va semna un contract până la finalul campionatului, fără a avea ca obiectiv obligatoriu promovarea.

Un antrenor tânăr, pentru un fotbal plăcut
Adrian Iencsi face parte din generaţia tânără de antrenori şi îl înlocuieşte pe „veteranul” Victor Roşca, un tehnician cu experienţă chiar la nivel de Liga I, dar sub comanda căruia FC Hunedoara a înregistrat trei eşecuri consecutive. Noul antrenor al FC Hunedoara s-a remarcat ca jucător prin cele 30 de selecţii în echipa naţională a României, pentru care a înscris şi un gol, dar ca antrenor principal a activat deocamdată doar la echipe din eşaloanele inferioare. Totuşi, în sezonul trecut, Iencsi, care îl are ca model de antrenor pe Mircea Lucescu sub comanda căruia a jucat la Rapid, a fost secundul lui Ioan Andone la echipa cipriotă de primă ligă Apollon Limassol. „Adrian Iencsi va semna un contract până la finalul campionatului în curs şi îi va avea ca şi secunzi pe Mircea Alic Jr. şi Ilie Anton. Obiectivul său va fi ca echipa să câştige cât mai multe meciuri şi să practice un fotbal plăcut care să atragă lumea la stadion”, a spus Alin Barna, preşedintele FC Hunedoara, la conferinţa de presă la care au mai participat primarul Hunedoarei, Viorel Arion, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian David. După nouă etape disputate în Liga a III-a, FC Hunedoara se află pe locul şase în Liga a III-a, cu 15 puncte, la şase „lungimi” de liderul seriei a IV-a, ASU Poli Timişoara. În ultima etapă, echipa a fost condusă de interimarul Mircea Alic junior, secundul lui Roşca, iar hunedorenii au câştigat cu scorul de 5-1, pe terenul celor de la Millenium Giarmata.

Palmares bogat
Adrian Iencsi s-a născut pe 15 martie, 1975 la Piatra Neamţ. A început să practice fotbalul la centrul de copii şi juniori ai clubului din localitate şi a debutat în Divizia A la data de 16 martie 1994, în meciul dintre Inter Sibiu şi FC Ceahlăul. În sezonul 1996-1997 s-a transferat la Rapid Bucureşti, echipă la care va juca pentru şapte sezoane, timp în care va ajunge căpitan şi în care este convocat la echipa naţională de fotbal a României. A fost de două ori campion naţional şi a câştigat două Cupe ale României la Rapid, iar în 2004 s-a transferat la Spartak Moscova. Din returul sezonului 2008-2009 a devenit jucător-antrenor secund la Rapid Bucureşti, poziţie pe care a ocupat-o până în vara anului 2010. Adrian Iencsi a debutat la echipa naţională de fotbal la data de 15 noiembrie 2000, într-un meci împotriva Iugoslaviei (Serbia de astăzi), iar ultima sa prezenţă în lotul tricolorilor datează din primăvara anului 2006, cu ocazia turneului amical din S.U.A. În total, Adrian Iencsi a evoluat de 30 de ori pentru România, înscriind un gol.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

4 minute ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

6 minute ago

În timp ce marii evazioniști nu prea sunt găsiți, un frizer a fost considerat cel mai mare hoț

O instanță de judecată a dat drep­tate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…

7 minute ago

Nedeile din comuna Lelese îi aduc acasă pe copii şi nepoţi

Magdalena Șerban Aşezările din Pădurenime păstrează încă atmosfera pitorească a deceniilor trecute. Nedeia în Ținutul…

8 minute ago

Mărtinești: din bani de la mediu au pus lămpi stradale moderne, iar acum vânează și mici extinderi de rețea

Magdalena Șerban Iluminatul public eficient implică în­lo­cuirea corpurilor de iluminat tra­diționale cu unele cu tehnologie…

9 minute ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: Voința majorității a învins și am reușit să punem punct unei guvernări dezastruoase

Magdalena Șerban Deși mulți credeau că Moțiunea de Cenzură împotriva Guvernului Bolojan nu avea șanse…

12 minute ago