Primăria Hunedoara a început evacuarea chiriaşilor rău platnici

Adriana Năstase

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), pune piciorul în prag. Pentru că nu şi-au plătit de ani de zile chiriile şi taxele comune, hunedorenii care stau în locuinţele sociale din municipiu vor trebui să le părăsească. Edilul şef Dan Bobouţanu susţine că legea trebuie aplicată şi, în locul famiiilor rău-platnice, vor veni cei care au depus cereri pentru locuinţe sociale.
Vor să recupereze şi restanţele
În această situaţie, de a fi evacuate, sunt în total 82 de familii. Primele 11 au fost deja scoase din blocuri, spune primarul Hunedoarei.
„Este vorba despre 82 de familii care locuiesc în blocurile sociale. Primăria municipiului Hunedoara nu poate tolera neplata taxelor comune şi a chiriei de către cei aflaţi în spaţiile locative aparţinând municipalităţii. Astfel, pentru a preîntâmpina prescrierea unei datorii ce depăşeşte 250.000 de lei (mai precis, 251.385 lei, adică peste două miliarde şi jumătate de lei vechi), Primăria municipiului Hunedoara a solicitat instanţei de judecată recuperarea prejudiciului şi evacuarea rău-platnicilor. În acest moment există un număr de 82 de sentinţe definitive şi irevocabile privind evacuări din spaţiile locative ale primăriei, sentinţe care au început să fie puse în executare de către un executor judecătoresc. Consider că este normal ca toată lumea să plătească. Aşa cum ceilalţi locuitori ai municipiului Hunedoara îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, corect şi normal este ca şi cetăţenii care locuiesc în spaţiile primăriei să îşi achite datoriile. Noi nu facem altceva decât să punem în aplicare legea, care este una pentru toţi“, a declarat primarul municipiului Hunedoara.
Numărul solicitărilor pentru o casă socială se ridică la aproximativ 150, la Hunedoara. În locul celor evacuaţi, vor veni ale familii, care sunt pe lista de aşteptare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

7 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

7 ore ago

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

9 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

9 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

9 ore ago