Prima evacuare silită dintr-un bloc social din Hunedoara

Sorina Popa

Ieri, s-a efectuat prima evacuare silită dintr-o locuinţă socială în municipiul Hunedoara, din cauza neplăţii chiriei şi a taxelor comune. Este vorba despre un bărbat, care locuia într-un bloc al Primăriei Hunedoara, din cartierul Micro V.
Hunedoreanul a înregistrat datorii la chirie de 1.500 de lei, iar la cheltuielile comune a reuşit să strângă debite de peste 10.000 de lei. Asta, deşi bărbatul are o pensie de 1.000 de lei, deci poate să-şi permită să achite chiria către primărie, care se ridică la câţiva zeci de lei pe lună.
„Bărbatul locuia într-un apartament cu două camere. Din cauză că nu a plătit chiria şi taxele comune, azi (n.r.-ieri), el a fost evacuat din locuinţă cu ajutorul unui executor judecătoresc. În această situaţie mai sunt 34 de familii din municipiul Hunedoara, care au debite, în total, de peste 30.000 de lei la chirie şi de peste 110.000 de lei la cheltuielile comune. Nu vom mai tolera asemenea situaţii, ca rău platnicii să locuiască în imobilele primăriei, şi alţii care pot plăti să nu aibă unde să stea”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), viceprimarul municipiului Hunedoara. Viceprimarul social-democrat susţine că se efectuează controale la toate blocurile cu locuinţe sociale şi de necesitate ale primăriei. În prezent, sunt 40 de familii care stau fără forme legale acolo, deoarece le-au expirat contractele de închiriere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

5 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

5 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago