Categories: ActualitateFlash

Poliţiştii hunedoreni, primii pe ţară la recuperarea bunurilor de patrimoniu

Poliţiştii din judeţul Hunedoara se află pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte recuperarea bunurilor de patrimoniu cultural naţional furate de infractori, oamenii legii reuşind să readucă în ţară brăţările dacice din aur sau monedele dacice din aur de tip koson, ce au fost furate de braconierii arheologici din Munţii Orăştiei.
„Din punct de vedere statistic, mai mult de 90 la sută din toate recuperările de bunuri din patrimoniul cultural la nivel naţional au fost realizate de poliţiştii din judeţul Hunedoara. Suntem un judeţ cu performanţă, putem oferi multe date despre modul în care au fost descoperite aceste reţele (de traficanţi de bunuri de patrimoniu, n.r.) şi despre cum au fost arestaţi infractorii”, a declarat marţi, inspectorul şef al IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru (foto), cu ocazia Simpozionul internaţional „Cooperare internaţională şi strategii de investigare a furturilor şi traficului cu bunuri culturale mobile”.
Potrivit acestuia, poliţiştii hunedoreni şi-au adus contribuţia la rezolvarea mai multor cazuri, începând cu depistarea infractorilor care au furat bunuri de patrimoniu din siturile dacice din Munţii Orăştiei, până la recuperarea unor tablouri ce au fost sustrase din mai multe biserici din Italia, obiectele de artă fiind restituite ulterior autorităţilor din această ţară.
Şeful IPJ Hunedoara a menţionat că infractorii şi-au modernizat modul de acţiune, aceştia folosindu-se acum de mijloacele moderne de comunicare, pentru a-şi valorifica bunurile de patrimoniu furate. „Modurile de operare nu prezintă o dificultate în ceea ce priveşte bunurile de patrimoniu. Ceea ce ne complică foarte mult activitatea poliţienească este modul în care acestea sunt traficate şi felul în care sunt vândute. A apărut comerţul electronic, corespondenţa pe e-mail, o posibilitate mult mai mare de a trece peste frontiera statală. (…) Trebuie să fim vigilenţi în aşa fel încât bunurile să nu dispară, şi în situaţia în care dispar să ştim exact unde le putem găsi pentru a le putea aduce înapoi, acolo unde le este locul”, a conchis şeful IPJ Hunedoara.
Poliţişti din zece ţări europene, inclusiv România, dezbat, în judeţul Hunedoara, cele mai potrivite strategii pentru combaterea furturilor şi a traficului cu bunuri culturale de patrimoniu naţional, în cadrul unui simpozion internaţional care are loc în perioada 17-20 iunie la Centrul de Conferinţe Brazi – Râu de Mori. Aflat la ediţia a treia, simpozionul îşi propune să îmbunătăţească modul de colaborare între Poliţia Română şi structurile specializate din alte ţări, pe linia protejării de infractori a patrimoniului cultural din muzee şi situri arheologice. (Sorin Blada, AGERPRES)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii pe la colțuri că un personaj de la noi s-a enervat tare de…

23 de ore ago

Laurențiu Nistor: Investiții în modernizarea Caselor de cultură din Orăștie și Hunedoara

Municipiul Orăștie, capitala culturală a județului Hunedoara, merită să aibă o sală de spectacole adecvată…

23 de ore ago

Bulina albă

Ami Costa, elevă în clasa a V-a la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva…

23 de ore ago

Bulina neagră

Cristian F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce a…

23 de ore ago

ANAMARIA GAVRILĂ, candidat POT la Primăria Deva: „Voi fi un Primar care sprijină firmele locale, nu care le alungă sau le pune bețe în roate!”

„Spunem NU firmelor de casă ale di­fe­riților oameni politici, care n-au făcut nimic altceva decât…

23 de ore ago

Principalele proiecte ale Primăriei Hunedoara pentru următorii patru ani (III). Hunedoara pe mâini bune

Şcoli demne de secolul XXI   Încă din primul meu an de mandat, unităţile şcolare…

23 de ore ago