Categories: ActualitateUltima Ora

Preşedintele CS Vulcan, găsit spânzurat, la stadion

Maximilian Gânju

Preşedintele Clubului Sportiv Vulcan, Ioan Pantelimon, a fost găsit decedat în jurul prânzului chiar la stadionul din localitate. Bărbatul s-a spânzurat sub tribuna stadionului.
Ioan Pantelimon alintat de apropiaţi „Neluţu”, a fost descoperit spânzurat sub tribuna stadionului municipal din Vulcan, astăzi, în jurul orei 15.00, de către un localnic care ieşise cu copilul la aer curat. Bărbatul l-a observat pe Neluţu Pantelimon atârnând sub tribună şi speriat a cerut ajutor prin Serviciul de Urgenţă 112, însă echipajul medical al SMURD n-a mai putut face nimic pentru a-l salva. Şeful SC Vulcan era deja mort de mai bine de o oră, astfel că orice încercare de a-l aduce la viaţă a fost în zadar.
Neluţu Pantelimon n-a lăsat nici un bilet de adio în care să explice motivele pentru care a recurs la a-şi lua viaţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu, poliţiştii din Vulcan au demarat o anchetă în acest caz şi au stabilit din primele cercetări că este vorba de o sinucidere şi nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea unei infracţiuni.
Ioan Pantelimon avea 45 ani şi era un personaj cunoscut în Vulcan, el activând în sportul vulcănean de mai mulţi ani. Totodată, spun unele surse ar fi avut probleme financiare mari, însă era şi cercetat penal de către poliţişti în câteva dosare. Neluţu Pantelimon deţinea şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

22 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

22 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

22 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

22 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

22 de ore ago