Categories: Sport

Premiile badmintonului se culeg la „Cupa de Toamnă”

Ciprian Marinuţ

Peste 30 de jucători amatori de la cluburi din Deva, Copşa Mică şi Timişoara vor participa, mâine, la competiţia „Cupa de toamnă” la badminton, care va avea loc la Deva, în sala de sport a Colegiului „Traian”.

Cinci probe, mult spectacol
Competiţia va avea cinci probe, câte două (simplu şi dublu) la masculin şi feminin şi una de perechi mixte, toate rezervate seniorilor. „Iniţial, organizarea era doar pentru desfăşurarea probelor la masculin, însă, în urma solicitărilor cluburilor, am decis să introducem şi probele de la categoria feminin şi cea de mixt”, a spus Cătălin Hosu, organizatorul competiţiei, preşedintele Badminton Club Deva.
Simplu şi sec pentru necunoscători, badmintonul poate fi extrem de spectaculos. Show-ul apare graţie vitezei fluturaşului („mingea” de joc n.r.) care poate atinge peste 400 kilometri pe oră, sau a traiectoriei acestuia, care este de multe ori extrem de surprinzătoare, din cauza efectelor imprimate de jucători. Pe de altă parte, spectacolul se poate naşte din inteligenţa tactică, tehnica şi viteza de reacţie a jucătorilor sau din echilibrul şi intensitatea duelurilor pentru punctele şi premiile puse în joc.
În Deva, badmintonul a început să se dezvolte cu mai bine de 30 de ani în urmă, la iniţiativa unor inimoşi iubitori ai sportului. O perioadă, au existat chiar şi jucători legitimaţi, care au participat la competiţii regionale şi naţionale. De câţiva ani, acest sport a revenit în actualitate şi se desfăşoară în Deva la nivel de jucători amatori. De curând, s-a înfiinţat Badminton Club Deva, ai cărui membri participă la competiţiile naţionale rezervate amatorilor. Anii 2011 şi 2012 au fost extrem de fructuoşi pentru Badminton Club Deva. Pe lângă organizarea „Cupei de primăvară 2012” şi, acum, a „Cupei de Toamnă”, sportivii amatori ai BC Deva au participat la cele mai importante competiţii de profil din ţară, la Iaşi, Bacău, Timişoara, Copşa Mică, unde au câştigat medalii de aur, argint şi bronz la probele de simplu şi dublu masculin.
„Cupa de Toamnă” de la Deva este un excelent prilej de verificare şi de pregătire pentru jucători în vederea participării la Campionatul Naţional de Badminton pentru seniori, veteran şi amatori, programat în perioada 9-11 noiembrie, la Oneşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

23 de ore ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

23 de ore ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

23 de ore ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

23 de ore ago