Prefectul Fabius Kiszely acordă audienţe în teritoriu

Sorina Popa

Prefectul judeţului, Fabius Kiszely (foto), a avut o iniţiativă pe care mulţi hunedoreni o consideră foarte bună. Despre ce este vorba?

Prefectul s-a gândit să vină în sprijinul celor care au vreo problemă legată de această instituţie, dar din diverse motive nu pot ajunge la Deva, în audienţă la Prefectură. Aşa că a decis să meargă el pe teren, în judeţ, şi să susţină audienţe acolo. Astfel, ieri, Fabius Kiszely, împreună cu primarii din Vulcan şi Aninoasa, au susţinut audienţe în Valea Jiului.
”Oamenii au venit cu diferite probleme, sociale, de fond funciar. Le-am preluat pe toate şi acum încercăm să le şi rezolvăm. În mod normal, hunedorenii vin la audienţe la sediul Prefecturii. Consider că lucrurile pot fi mult mai funcţionale, dacă mă deplasez eu pe teren, cu echipa mea. Este mai util pentru cetăţeni aşa. Şi am început cu Valea Jiului, e mai departe de Deva. Voi organiza din două în două săptămâni audienţe pe teren, în diferite localităţi. Dacă şi primarii vor vrea să le facem împreună, sunt de acord”, a declarat prefectul Fabius Kiszely pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Asta e reactia "oficiala" a PSD la miscarea d-lui Risteiu ?!
    Sau a inceput "campania" si pentru prefecti ?!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

7 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

7 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

7 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

7 ore ago