Fabius Kiszely este noul prefect al judeţului

Sorina Popa

În şedinţa de joi, guvernul a operat schimbări la nivelul prefecturilor din mai multe judeţe, inclusiv în judeţul Hunedoara.
Astfel, prin hotărâre de guvern, lui Valer Ungur, instalat pe acest post în 2 octombrie 2016, i-a încetat exercitarea funcţiei publice de prefect al judeţului Hunedoara. Tot prin hotărâre de guvern, subprefectul Fabius-Tiberiu Kiszely (foto) a fost numit prefect de Hunedoara. Instalarea oficială în funcţie a acestuia va avea loc săptămâna aceasta. Astăzi se aşteaptă ca numirea lui Fabius Kiszely să apară în Monitorul Oficial, la fel ca şi încetarea mandatului de prefect al lui Valer Ungur.
Fabius Kiszely a fost numit subprefect al judeţului în iulie 2015. Noul prefect a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că judeţul nostru este unul dintre cele mai complicate din ţară, având probleme de tot felul. „Situaţiile de urgenţă au fost până acum cele mai grele probleme de rezolvat. Vrem să sprijinim primăriile să absoarbă fonduri europene. De asemenea, avem în atenţie şi situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat noul prefect de Hunedoara.
Fabius  Kiszely a fost membru PSD, dar, potrivit legii, a trebuit să demisioneze din partid când a fost numit subprefect. El s-a născut în data de 14 iunie 1967, la Brad. A absolvit în anul 1992 Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Politehnice „Traian Vuia”, din Timişoara.
Potrivit unor surse din interiorul coaliţiei aflată la guvernare, postul de subprefect rămas vacant  urmează să fie ocupat de o persoană propusă de ALDE.

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

14 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

14 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

14 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

14 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

14 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

14 ore ago