Prefecţii PSD, daţi jos de PNL, vor să revină pe posturi

Sorina Popa

Foşti prefecţi şi subprefecţi din Buzău, Mehedinţi, Prahova, Iaşi, Braşov, Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Hunedoara, schimbaţi din funcţie după preluarea de către PNL a guvernării, i-au trimis premierului Ludovic Orban o Plângere Prealabilă.

Vor ataca în contencios-administrativ
În plângerea respectivă aceştia solicită anularea numirii în funcţie a 31 de prefecţi şi subprefecţi pe motiv de încălcare a legii şi îl informează pe şeful guvernului că dacă nu face modificările necesare, vor ataca în instanţă, în contencios-administrativ, deciziile prim-ministrului referitoare la cei 31 de prefecţi şi subprefecţi. Plângerea a ajuns joia trecută la cabinetul premierului.
Amintim că pe 11 decembrie 2019, Ludovic Orban a dispus eliberarea lui Andrei Tinu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Tinu l-a dat în judecată pe Ludovic Orban, reclamând că a fost dat afară nelegal din funcţie şi Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea deciziei prin care premierul Ludovic Orban l-a demis pe Tinu. Decizia CAB este una provizorie, până când se va judeca pe fond cererea lui Andrei Tinu de anulare a deciziei prim-ministrului, însă este executorie.

“Schimbarea să se facă în condiţiile legii”
Fostul prefect de Hunedoara, Fabius Kiszely (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că se raliază propunerii celorlalţi colegi. ”Nu e vorba de judeţul Hunedoara. Sunt de acord cu atacarea în instanţă a deciziilor prin care am fost schimbaţi din funcţie. Pentru că, dacă punem prefecţi, să o facem în condiţiile legii. Mulţi dintre cei care au fost puşi pe posturi nu au cursurile de înalţi funcţionari publici, de exemplu”, a declarat Fabius Kiszely, fostul prefect al judeţului.
Kiszely a fost înlocuit din funcţia de prefect al judeţului Hunedoara în 10 decembrie 2019, de Vasilică Potecă, fost membru PNL.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

10 minute ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

13 minute ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

14 minute ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

15 minute ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

18 minute ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

19 minute ago